Magistraţii Judecătoriei Jibou i-au condamnat, la finalul săptămânii trecute, pe Marinel Moldovan şi pe partenerul său, Dan Cuibuş, la doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, cu un termen de încercare de patru ani. Cei doi au fost găsiţi vinovaţi de înşelăciune, respectiv complicitate la înşelăciune.
Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou, în luna decembrie a anului 2012, cu prilejul achiziţionării unor ovine de la o persoană vătămată din localitatea Stupini, comuna Hida, precum şi ulterior, cu ocazia executării contractului, Marinel Moldovan l-a indus în eroare pe vânzător, afirmând în mod mincinos că reprezintă o societate care achiziţionează ovine. Astfel, el a cumpărat oile la un preţ mai mare decât cel practicat la acea dată pe piaţă, revânzând mieii în aceeaşi zi, la un preţ inferior.
„În urma revânzării, a încasat suma de 41.000 de lei, fără însă ca persoanei vătămate să-i achite vreo sumă de bani, cauzându-i acesteia un prejudiciu în valoare de 57.376 lei”, precizează anchetatorii.
În ceea ce-l priveşte pe Dan Cuibuş, acesta l-a însoţit pe Moldovan atât la achiziţionarea ovinelor, cât şi cu ocazia revânzării acestora, şi a fost de acord ca în contractul de vânzare-cumpărare din data de 20 decembrie 2013, în cel din data de 7 februarie 2014, la rubrica cumpărător să fie trecut numele său pentru a induce în eroare persoana vătămată şi a-i cauza acesteia un prejudiciu. De precizat că inculpatul a cunoscut faptul că ovinele au fost cumpărate la un preţ mai mare decât cel practicat pe piaţă la data respectivă.