Zeci de elevi, profesori şi iubitori de artă au participat joi, 7 aprilie, la vernisajul unei inedite expoziţii intitulată sugestiv „Şcoala de altădată. De la tăbliţă la tabletă. De la cercetaşi la pioneri”. Expoziţia, care poate fi admirată la Galeria de Artă „Ioan Sima” până la mijlocul lunii mai, este organizată de Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă (MJIA) Zalău, sub egida Consiliului Judeţean (CJ) Sălaj, în colaborare cu Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Sălaj şi Colegiul Naţional „Silvania”.
Expoziţia încearcă să surpindă, prin obiecte, manuale vechi, documente şi imagini, evoluţia învăţământului sălăjean, de la tăbliţa de scris şi şcolile confesionale, până la calculatoare, tabletă şi alte mijloace moderne de învăţământ, de la organizaţiile de cercetaşi, la străjerii din timpul regelui Carol al II-lea şi pionierii regimului comunist. Astfel, în cadrul „Şcoala de altădată. De la tăbliţă la tabletă. De la cercetaşi la pioneri” a fost reconstruit şi un interior de clasă, cu bănci vechi, tablă de lemn, costumul de pioner, uniforme şcolare, dar şi un laborator de fizică şi chimie. După cu a explicat în cadrul vernisajului, Marin Pop, şeful secţiei de „Muzeografie” din cadrul MJIA Zalău – coordonatorul expoziţiei, de-a lungul istoriei, biserica şi şcoala au fost cei doi piloni de bază ai societăţii. Începuturile învăţământului pe meleaguri sălăjene se regăsesc în activitatea bisericilor şi mănăstirilor, în cele ale mănăstirilor Strâmba, Cutiş, Santău şi Treznea. Acetea învăţau copiii să citească în cărţile cu slove chirilice, îi învăţau cântările şi, mai rar, să scrie. Mănăstirea Strâmba, ridicată în anul 1470, a îndeplinit un important rol cultural, cu precădere în secolul al XVIII-lea. Şcoala de pe lângă ea a durat până în anul 1848, iniţiind în tainele cititului şi scrisului în limba română, dar şi a cântatului, un număr important de elevi, care reîntorşi acasă, în satele sălăjene, îndeplineau funcţia de cantor, dascăl sau preot. Prima şcoală confesională din Sălaj şi unul dintre primele colegiile din Transilvania a fost Colegiul reformat, calvinist, din Zalău, care funcţiona deja la anul 1646. O nouă etapă în istoria şcolilor începea la sfârşitul secolului XVIII. Prin edictul de toleranţă emis de autorităţile imperiale austriece a fost adoptat Regulamentul şcolar pentru Transilvania, în 1781. Atunci, se acorda comunităţilor naţionale, cu peste 100 de familii, drept de a ridica biserică şi şcoală. Deschiderea şcolilor din Blaj în anul 1754, a constituit o piatră de hotar în dezvoltarea învăţamântului românesc din Transilvania, implicit şi a celui din Sălaj. Un rol important în dezvoltarea învăţământului din Sălaj l-a avut Sinodul protopopesc din 3 iulie 1776, ţinut de Grigore Maior cu ocazia vizitei sale canonice în Sălaj, la Sărăuad. Cu această ocazie s-a hotărât că în ceea ce priveşte şcoala, că „preoţii sunt obligaţi duminica şi în sărbători să înveţe pe tineri cele de lipsă”, iar în ceea ce priveşte pe mireni acestora le-a revinit „datoria să-şi dea pruncii la şcoală ca să nu crească dobitoace”.
Potrivit lui Pop, în fruntea militanţilor pentru o şcoală naţională în slujba poporului în judeţul Sălaj se aflau: Gheorghe Şincai, Grigore Maior, dascăl al şcolilor din Blaj şi Ignatie Darabant, iar o contribuţie inestimabilă la opera de ridicare a şcolilor naţionale a avut-o marele cărturar Gheorghe Şincai. Acesta, în perioada în care s-a aflat în fruntea şcolilor româneşti unite, în calitate de inspector general, a înfiinţat un număr de 376 şcoli. Din această perioadă datează, în Sălaj, şcolile centrale înfiinţate şi organizate de Şincai la: Santău – 1784, Almaşu Mare – 1784, Bobota – 1786, Nadişul Românesc – 1788, Supurul de Jos – 1790, Şimleu, Băseşti şi Motiş. Aşadar, instruirea copiilor se făcea încă înainte de anul 1848, dar nu aveau local propriu, ci se făcea în case particulare. Un rol fundamental în dezvoltarea procesului educaţional revenea preoţilor şi protopopilor. „Începuturile au fost foarte grele, se pornea de la nimic, era sărăcie şi mizerie în toate satele româneşti, nu existau localuri pentru şcoli, nu existau manuale, nu existau dascăli calificaţi, în multe locuri nici măcar cantori, care să predea copiilor un minim de cunoştinţe. Dascălii erau plătiţi cu cereale, lemne de foc, obiecte de îmbrăcăminte şi puţini bani. Însă, aceste generaţii de dascăli au crescut şi dat învăţătură la două-trei generaţii de intelectuali şi ţărani, care au dus o luptă frumoasă pentru neam, al cărei rezultat a fost Unirea cea Mare de la 1 Decembrie 1918. Academicianul Dinu C. Giurescu apreciază că pentru perioada 1948-1989 se pot delimita trei mari faze ale evoluţiei şcolii în Republica Populară Română şi Republica Socialistă România: învăţământul sub dictatul modelului sovietic şi al luptei de clasă (1948 până spre începutul anilor ’60, revenirea spre o relativă normalitate şi spre unele tradiţii româneşti (din 1962/64 şi până spre 1978/79) şi din nou sub dictatul crescând al politicului, al ideologiei şi al unei aşa zise revoluţii culturale (1978/79 până în decembrie 1989)”, a adăugat iniţiatorul expoziţiei. Aceasta poate fi vizitată până în 15 mai la Galeria de Artă „Ioan Sima” din municipiul Zalău.
