Un loc ce în urmă cu mulţi ani adăpostea peste 120 de profesori şi elevi proveniţi chiar din celălalt capăt al ţării s-a transformat, astăzi, într-un peisaj apocaliptic. O imagine care, înainte de toate, scoate în evidenţă indolenţa şi managementul defectuos al celor care ar fi trebuit să se ocupe în anii trecuţi de Tabăra Şcolară Meseşul.
În timp ce Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST) Sălaj se „bătea” în procese cu Liga Sindicatelor din Învăţământul Sălăjean, pentru a lua în proprietate Tabăra Şcolară Meseşul, locul respectiv s-a transformat într-un morman de gunoiae. Clădirea cu care Sălajul se mândrea la un moment dat, a devenit astăzi o ruină pe care, probabil niciun profesor sau elev din acele vremuri nu şi-au închipuit că poate ajunge.
Procesul dintre DJST Sălaj şi Liga Sindicatelor din Învăţământ a început în luna februarie a anului 2011 şi a durat trei ani. Curtea de Apel Cluj a decis în ianuraie 2014 că Tabăra Şcolară Meseşul este proprietatea Ligii Sindicatelor din Învăţământul Sălăjean.
Zece termene de judecată pe parcursul a doi ani
Primul termen de judecată al procesului a avut loc în 15 septembrie 2011, urmând alte nouă termene. „În 21 mai 2013, Tribunalul Sălaj a adoptat o decizie nefavorabilă nouă, prin care a hotărât că Tabăra Meseş ar apartine Ligii Sindicatelor din Invăţământul Sălăjean. DJST Sălaj a făcut recurs la Curtea de Apel Cluj, prin care am cerut respingerea cererii formulate de Liga Sindicatelor. Primul termen a fost 2 octombrie 2013, am depus la termen o cerere de amânare a judecăţii, prin care am dorit să ne angajăm un apărător care să ne susţină în mod temeinic şi profesional recursul formulat. Instituţia noastră nu are ca angajat un consilier juridic şi am fost nevoiţi să apelăm la încheierea unui contract de asistenţă şi reprezentare juridică cu un cabinet de avocatură. În ultimi ani, Ministerul Tineretului şi Sportului nu a aprobat în ultimii ani fonduri pentru DJST Sălaj necesare pentru a investi în tabără şi pentru a o repune în circuitul centrelor de agreement din ţară. Trebuie specificat faptul că şi drumul de acces prin pădure la tabără este într-o stare deplorabilă, este aproape imposibil accesul cu un autoturism de clasă mică sau medie. În data de 30 ianuarie 2014, Curtea de Apel Cluj a hotărât prin decizia nr. 319/2014 faptul că recursul formulat de către DJST Sălaj este nefondat, ca urmare, se respinge recursul şi se stabileşte că decizia este definitivă şi irevocabilă. La finalul procesului (30.01.2014) care a durat trei ani, în care noi am angajat patru avocaţi pentru a ne reprezenta în instanţă, Curtea de Apel a decis faptul că Tabăra Meseş este proprietatea Ligii Sindicatelor din Invăţământul Sălăjean”, se arată într-un comunicat al DJST Sălaj.
Doi ani de… nepăsare
În 2013, când procesul dintre DJST Sălaj şi Liga Sindicatelor din Învăţământul Sălăjean era în curs de desfăşurare, Eusebiu Lehene, liderul Ligii Sindicatelor din Învăţământ, ne-a precizat că, dacă acest loc va ajunge în proprietatea Ligii Sindicatelor, se intenţionează construirea unui centru de formare pentru cadrele didactive din învăţământ, dar şi spaţii de cazare. „Ar putea fi cazate atât cadrele didactice din Sălaj, cât şi cele venite din alte zone. Intenţionăm să facem şi spaţii de agrement, fiindcă în jurul cabanei există aproximativ trei hectare de pământ”, a sunat declaraţia liderului Eusebiu Lehene.
Deşi Liga Sindicatelor a avut câştig de cauză în urmă cu mai bine de doi ani în procesul cu DJST Sălaj, în Tabăra Şcolară Meseşul nu s-a investit niciun leu până astăzi.
Eusebiu Lehene susţine că s-a început procesul de întabulare a clădirii respective şi al pământului ce aparţine taberei şi, până nu se vor finaliza aceste demersuri, nu se poate lua nicio decizie cu privire la viitorul acestei tabere.
„Suntem într-un proces de selectare a documentelor pentru întabulare. Clădirea a trebuit scoasă din Patrimoniul Statului printr-o Hotărâre de Guvern, iar acum ne ocupăm de procesul de întabulare. Nu putem spune ce vom face în viitor, atâta timp cât întabularea nu a fost finaluzată”, a declarat Lehene.
Până la finalizarea actelor de întabulare şi până la luarea unei decizii cu privire la viitorul acestui spaţiu, Tabăra Şcolară Meseşul va mai avea mult timp imaginea dezolantă a unui regim care ne obligă, de la o zi la alta, să trăim doar din amintiri.