Şoferii aşteaptă “ridicarea la cotă” a capacelor de canal din Zalău

Multe din drumurile care străbat municipiul Zalău au fost îmbunătăţite în ultimii ani. Au apărut şi unele nou-asfaltate, chiar dacă lucrările mai lasă de dorit, mai ales în privinţa asfaltului nou aşternut, important este că oamenii nu mai înoată prin noroaie. Cu toate acestea, principalele artere – şi avem în vedere în acest subiect Bulevardul Mihai Viteazul şi strada Gheorghe Doja) au încă multe hibe, iar neajunsurile încep să se… adâncească. Una dintre problemele cu care şoferii se confruntă, în special pe aceste două artere legate între ele, sunt capacele de canal, multe, uneori foarte multe şi dese, care acoperă sistemul de canalizare al oraşului.

O problemă valabilă însă pentru multe din străzile din Zalău şi care, în sine, nu este reprezentată de capacele de canal – acestea sunt prezente peste tot, pe toate drumurile din ţară şi din oraşe – ci de faptul că unele sunt ridicate peste cota admisă sau sunt sub cotă. Astfel încât roata maşinii, mai ales la o viteză ceva mai mare, se scutură din toate îmbinările când trece peste un astfel de capac de canal aflat sub cotă, mai jos decât nivelul covorului asfaltic sau mai sus. Am numărat peste zece astfel de cazuri pe porţiunea de drum de pe Gheorghe Doja de sus, din Brădet şi până în dreptul clădirii Transilvania, multe din capace aflându-se pe această porţiune a unui drum European, sub cotă. Partea şi mai gravă este faptul că aceste canale par că se adâncesc cu fiecare lună, iar asfaltul din jurul lor se macină lăsând loc altor gropi care îşi fac culcuş în mijlocul drumului.

Reprezentanţii S.C. Citadin, cei care au în administrare lucrările de asfaltare în municipiu, ne-au spus că lucrările din acest an vor cuprinde şi aceste artere principale şi intens circulate din muncipiu, şi că ridicarea la cota ideală a capacelor de canal (în fapt, asfaltarea corespunzătoare în jurul lor) intră în mod obligatoriu în aceste lucrări. În perioada care urmează, având în vedere faptul că şi condiţiile meteo deja permit începerea lucrărilor, se vor face evaluări ale situaţiei existente şi în funcţie de priorităţile date de gravitatea fiecărei zone, vor începe lucrările de asfaltare sau plombare conform planului societăţii şi al bugetului alocat.

Tot ceea ce putem spera este ca aceste gropi care se creează în jurul capacelor de canal, pe care le înjurăm şi care ne dau mari bătăi de cap atunci când ne aflăm la volan, se vor încadra cât mai curând posibil în cota normală de înălţime, astfel încât să nu mai rămânem, în drumurile noastre, fără planetare sau… plombe, atunci când conducem pe “Clujului”, Avram Iancu, Simion Bărnuţiu sau pe bulevard, din centru şi până la Gară.

 

 

3 Thoughts to “Şoferii aşteaptă “ridicarea la cotă” a capacelor de canal din Zalău”

  1. Vasil

    Nai sa vezi in mandatu lu Radul C

  2. cetatean din Zalau

    De 12 ani de cand este primar nu a rezolvat macar artera principala (singura ) bulevardul de la gara pana la Vila Vlad fiind an de an , ca dupa bombardamente. In alte orase limitrofe din judete limitrofe nu vezi asa ceva . RUSINE PRIMARIEI SI CONDUCERII!!! Poate mai vreti un mandat , sa terminati ….ce v-ati propus ….pt buzunarele voastre ???

  3. cetatean

    De 12 ani de cand este primar nu a rezolvat macar artera principala (singura ) bulevardul de la gara pana la Vila Vlad fiind an de an , ca dupa bombardamente. In alte orase limitrofe din judete limitrofe nu vezi asa ceva . RUSINE PRIMARIEI SI CONDUCERII!!! Poate mai vreti un mandat , sa terminati ….ce v-ati propus ….pt buzunarele voastre ???

Leave a Comment