Andreea Vilcovschi & Florin Negoiţă
O nouă “şarjă” de consilieri (trei locali şi unul judeţean) s-au desprins, mai mult sau mai puţin forţat, de fotoliile pe care au fost urcaţi de partidul–mamă. Astfel, prefectul Marin Niţu a dispus, prin ordin, încetarea mandatului consilierului judeţean PSD, Alexandra Lorena Maria Filip în urma plecării acesteia, de bună voie, din Partidul Social Democrat. Alţi trei consilieri locali au fost puşi pe liber, prin ordin al prefectului: Gergelyi Ildiko Monika şi Ioan Almaş – PNL, ambii consilieri locali în Jibou, şi Gligor Crișan – PSD, consilier local al comunei Meseșenii de Jos, ordinul prefectului având la bază pierderea calității de membru de partid a acestora.
În privinţa foştilor aleşi liberali, Lucian Bode, copreşedinte PNL Sălaj, ne-a declarat că excluderea acestora din partid a urmat calea legală, în sensul în care, în urma şedinţei de săptămâna trecută a Biroului Politic Local, s-a adoptat cu unanimitate de voturi excluderea celor doi din PNL. “Cei doi au încălcat prevederile statutare prin faptul că au refuzat să susţină candidatul PNL la fotoliul de primar al Jiboului (Ana Indreieş, n.r.) şi, pe de altă parte, prin acţiunile şi luările de poziţii, au demonstrat în mod cert faptul că au alte opţiuni politice. Excluderea din partid a venit, aşadar, pe cale firească, în urma întrunirii Biroului Permanent Judeţean, unde s-a votat tot în unanimitate. Este alegerea fiecăruia, iar noi le dorim succes”, a spus Bode. Despre Lorena Filip, Tiberiu Marc, preşedintele PSD Sălaj, susţine că fostul consilier judeţean social-democrat şi-a înaintat demisia din partid, invocând motive de incompatibilitate.
„Din ce mi-a spus, vrea să se retragă definitiv din viaţa politică şi îşi doreşte o altfel de carieră, incompatibilă cu calitatea de membru de partid”, a precizat Marc. În ceea ce-l priveşte pe alesul local din Meseşeni, Gligor Crişan, acesta a fost exclus din PSD după ce şi-a manifestat dorinţa de a candida la Primăria Meseşenii de Jos, pe listele PNL. „Crişan şi-a dorit să candideze pentru funcţia de primar, dar nu s-a regăsit în lista de opţiuni a conducerii organizaţiei locale a PSD. Acesta poate fi motivul pentru care a ales o altă cale politică”, a mai spus şeful social-democraţilor sălăjeni.
Ai de mine, o faci pe Lorena, traseista?
Pai n-a parasit partidul care a consacrat-o? Eu zic ca asa se numeste…
lasand gluma la o parte…toti o apa si un pamant! Punct.
Daca nu a trecut la alt partid e impropriu sa fie numita ,,traseita” > Traseisti sunt politicienii care sar ca purecii de la un partid la altul ;unii nu mai au partide in care sa intre, le-au ,,incercat” pe toate.
felicitari lorena pentru decizie. ai facut o alegere inteleapta! succes!