Impact Lego CNS lansează, joi, o broşură dedicată bucătăriei tradiţionale sălăjene, un material inedit, scos în condiţii grafice excepţionale, pe care turiştii îl vor putea procura gratuit de la Centrul de Promovare şi Informare Turistică din Zalău.
Tinerii elevi ai Colegiului Naţional Silvania, membri ai clubului „Impact Lego” au pregătit o surpriză inedită turiştilor care vor decide să ne viziteze judeţul în lunile care urmează. Sala Porolissum a Consiliului Județean Sălaj va fi joi, 31 martie, ora 17, gazda lansării materialelor de promovare a bucătăriei tradiționale sălăjene destinate turiștilor, realizate de către voluntarii Clubului Impact Lego al Colegiului Național ”Silvania” în cadrul proiectului ”Gusturi vechi cu IMPACT azi”. Prin acest eveniment, membrii clubului își doresc să lanseze în mod oficial aceste broșuri care urmează să fie donate Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Zalău. Proiectul ”Gusturi vechi cu IMPACT azi” urmărește promovarea tradițiilor culinare specifice județului nostru. Astfel, voluntarii clubului au strâns 23 de rețete din opt sate de pe teritoriul Sălajului, acestea fiind incluse în materialul final. Pentru a promova inițiativa în comunitate, tinerii au organizat două evenimente dintre care primul, organizat în preajma sărbătorilor de iarnă a urmărit strângerea de fonduri pentru a tipări broșurile.
În cadrul celui de-al doilea eveniment, ”Gusturi vechi cu IMPACT azi”, tinerii au încercat să pregătească o parte din rețetele identificate cu ajutorul maestrului bucătar Mircea Groza, dar și a restaurantelor partenere: Casa Boierului, Pensiunea Zagor, Cabana ”La Trei Brazi” sau a tânărului Bertea Andrei. La eveniment a fost prezent și producătorul local de produse apicole, Alin Prunean. Prin intermediul celor două acțiuni tinerii au strâns aproximativ 2.400 de lei care a fost folosită în cea mai mare parte pentru tipărirea materialelor promoționale. “ Doresc, în numele tuturor membrilor clubului, să mulţumesc partenerilor și sponsorilor care ne-au ajutat pe parcursul implementării acestui proiect, dar și comunității locale pentru susținerea pe care a arătat-o în cadrul celor două evenimente. Prin acest eveniment dorim să facem cunoscute și inițiativele viitoare ale clubului nostru în localitate”, ne-a declarat Vlad Bejinariu, reprezentantul Impact Lego.
Mișcarea de tineri IMPACT (acronim pentru Implicare, Motivație, Participare, Acțiune Comunitate, Tineri) promovează cetățenia activă și constă într-o rețea de Cluburi de Inițiativă Comunitară care momentan numără peste 3000 de elevi și 400 de profesori care dezvoltă anual sute de proiecte în folosul comunității. Clubul funcționează în Colegiul Național ”Silvania” de la sfârșitul anului 2014, având în jur de 50 de voluntari dedicați și implicați în inițiativele civice. Membrii clubului îi aşteaptă pe toţi simpatizanţii cât şi pe cei care doresc să le susţină acţiunile viitoare, pe pagina de facebook a clubului, ce poate fi accesată aici.