Circa 80 de persoane din judeţ au fost instruite, zilele trecute, de către specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică Sălaj în cadrul unei campanii de promovare a alimentaţiei sănătoase în grădiniţele şi şcolile sălăjene. Demersul face parte din proiectul „Intervenţii pentru prevenţia bolilor netransmisibile asociate stilului de viaţă în România”.
Potrivit informaţiilor furnizate de către Ligia Marincaş, directorul DSP Sălaj, este vorba despre medici şcolari, asistenţi medicali din unităţile şcolare, asistenţi comunitari, mediatori sanitare şi cadre didactice din învăţământul preşcolar şi din ciclul primar. Toţi aceştia au fost instuiţi în vederea implementării „Ghidului de intervenţie pentru alimentaţie sănătoasă şi activitate fizică în grădiniţe şi şcoli”. „Unele dintre cele mai importante ameninţări asupra sănătăţii în etapa actuală sunt reprezentate de bolile cronice – bolile de inimă, accidentele vasculare cerebrale, cancerul, diabetul zaharat şi obezitatea. Există dovezi ştiinţifice incontestabile că o mare parte dintre aceste boli pot fi prevenite sau apariţia lor poate fi întârziată prin câteva modificări ale stilului de viaţă, constând, în esenţă, în adoptarea unei alimentaţii sănătoase (echilibrată, cu suficiente fructe şi legume şi cu puţine dulciuri, grăsime, sare şi alimente înalt procesate) şi în creşterea nivelului de activitate fizică. Comportamentele privind alimentaţia şi activitatea fizică trebuie cultivate prin educaţie, cât mai timpuriu”, a precizat Marincaş.
Prin proiectul amintit, şcolarii şi preşcolarii sălăjeni vor învăţa cât este de important să consume zilnic micul dejun, să mănânce fructe şi legume, să facă mişcare, să îşi preţuiască starea de sănătate. „Educaţia privind stilul de viaţă sănătos în perioada copilăriei va crea deprinderi care să fie practicate pe toată durata vieţii, favorizând menţinerea unei bune stări de sănătate pentru o perioadă cât mai lungă de timp. Copiii de acum vor avea aceste deprinderi şi în viaţa de adult şi îşi vor educa, la rândul lor, copiii pe baza acestor principii. În acest fel, investiţia în educaţia pentru sănătate a copiilor are efecte peste generaţii, contribuind la dezvoltarea durabilă a naţiunii”, consideră şefa DSP Sălaj.
Micul dejun, mişcarea, fructele şi legumele – cheia pentru sănătate
Persoanele instruite din cadrul acestui proiect vor interveni în scopul scăderii prevalenţei obezității şi a bolilor cronice asociate. Obiectivele generale sunt promovarea consumului de apă potabilă consumul zilnic a cinci porţii de fructe şi legume, consumul zilnic al micului dejun şi implicarea preşcolarilor în activităţi fizice, minim 60 de minute în fiecare zi. După cum a explicat Ligia Marincaş, „consumul regulat al micului dejun aduce un substanţial aport nutritiv. Consumul de fructe şi legume în perioada copilăriei contribuie la o bună sănătate şi creştere, la dezvoltarea intelectuală optimă, la un nivel scăzut al indicelui de masă corporală şi la o creştere a densităţii osoase la băieţi. În plus, scade riscul de boală coronariană, de infarct şi de cancer”.
Oficialul DSP Sălaj spune că o soluţie ar fi creşterea disponibilităţii fructelor şi a legumelor acasă şi promovarea consumului în rândul părinţilor, furnizarea de fructe şi legume în şcoli şi crearea de activităţi specifice în grădina şcolii: „Înlocuirea gustărilor nesănătoase şi a alimentelor hipercalorice cu fructe şi legume contribuie la prevenirea şi tratamentul obezităţii, mai ales că forma şi culoarea acestora poate stimula consumul prin iniţierea intervenţiilor adecvate”
În România, greutatea corporală crescută – supraponderalitatea şi obezitatea – constituie una dintre cele mai importante probleme de sănătate publică în rândul copiilor şi al tinerilor. Problemele asociate acesteia includ afecţiunile cardiovasculare, diabetul zaharat, disfuncțiile ortopedice, la care se adaugă repercusiuni psihosociale, cum ar fi o stimă de sine alterată, stigmatizare şi depresie, cu consecinţe asupra scăderii calităţii vieţii.