Cinefilii din judeţul Sălaj sunt aştepaţi miercuri, 30 martie, începând cu ora 18, la Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului (CCAJ) Săla, în sala „Dialoguri Europene”, la cinematecă. La instituţia precizată va rula filmul „Poveste din Bronx (A Bronx Tale)”, cu Robert de Niro. prezintă criticul de film Pavel Azap. Americanul Robert De Niro, născut în 17 august 1943, este un monstru sacru al cinematografiei mondiale. S-a afirmat în deceniul opt al secolului trecut, fiind „contemporan” cu Al Pacino, Jack Nicholson sau Dustin Hoffman. Este actorul fetiş al regizorului Martin Scorsese, sub bagheta căruia a realizat câteva capodopere, dar a jucat şi sub îndrumarea altor regizori importanţi: Francisc Ford Coppola, Brian De Palma, Elia Kazan, Michael Cimino, Sergio Leone, Alan Parker, Kenneth Branagh ş.a. Una dintre tipologiile care l-au impus este cea a gangsterului, dar şi a insului rebel. Ca parte dintre confraţi şi De Niro a fost tentat de regie, dar nu s-a grăbit, a avut răbdarea de a învăţa de la maeştri. Debutează ca regizor în 1993 cu Poveste din Bronx (A Bronx Tale). Filmul, condus cu mână sigură, este o poveste cu gangsteri, atipică însă, care propune un triunghi: un puşti, tatăl său şi gangsterul de cartier. Care va fi destinul tânărului? Spre ce va înclina el: spre onestitatea tatălui, sau spre verocitatea gangsterului? Poveste din Bronx este o dezbatere morală construită pe ritmurile unui thriller. Robert De Niro a mai regizat doar un singur film, Agenţia secretă (The Good Shepherd), în 2006.