Declarată câştigătoarea licitaţiei de atribuire a contractului de delegare a gestiunii serviciului de iluminat public, asocierea SC Neon Lighting SRL Cluj-Napoca şi SC Uzina Electrică Zalău nu-şi poate intra „în pâine”. Asta după ce proiectul de hotărâre formulat în vederea atribuirii respectivului contract nu a fost aprobat de către consilierii locali în cadrul ultimei şedinţe.
Din totalul celor 19 aleşi prezenţi, şapte (trei reprezentanţi ALDE, trei de la PSD şi un consilier PNL) s-au abţinut. „Era o aprobare pur formală, pentru că exista încă din 2015 o hotărâre de Consiliu Local prin care s-a aprobat delegarea prin concesiune a serviciului de iluminat public. Chiar nu văd niciun motiv pentru care unii aleşi s-au opus semnării acestui proiect”, ne-a declarat primarul Radu Căpîlnaşiu. Acesta a mai spus că prin gestul lor, consilierii în cauză aduc prejudicii celor două societăţi care au câştigat licitaţia şi că nu ar fi exclus un demers în justiţie. „Este aberant ce se întâmplă. Am discutat cu reprezentanţii Neon Lighting, care mi-au transmis că s-ar putea îndrepta împotriva consilierilor locali care nu au votat în favoarea proiectului”, a afirmat edilul.
Contactat, directorul Uzinei Electrice, Viorel Marian, a confirmat că firmelor în cauză le-au fost aduse prejudicii şi că în acest context, au posibilitatea legală de a se îndrepta împotriva autorităţii contractuale.
Licitaţie cu bucluc
Asocierea SC Neon Lighting SRL Cluj-Napoca şi SC Uzina Electrică Zalău a câştigat licitaţia deschisă derulată pe SEAP în vederea delegării gestiunii iluminatului public din municipiu. Până la finalizarea licitaţiei, cele două companii au avut de „înfruntat” mai multe hop-uri. Deşi au avut cel mai bun punctaj din cele trei oferte depuse, într-o primă fază, cei doi parteneri de afaceri nu au fost declaraţi câştigători, contactul fiindu-i atribuit unui alt ofertant. Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a dat câştig de cauză asocierii şi a obligat autoritatea contractantă să reia analiza ofertelor. Ca urmare, Uzina Electrică şi Neon Lighting au fost desemnaţi câştigători. Problemele nu s-au oprit aici, pentru că a urmat o nouă contestaţie, de data asta venită din partea concurenţei. Şi de această dată, asocierea a ieşit învingătoare. Pasul următor îl constituia aprobarea, în şedinţă de Consiliu Local, a atribuirii şi închirierii contractului de delegare a gestiunii serviciului de iluminat public, pe o perioadă de cinci ani. „Practic, trebuia aprobat contractul în forma lui concretă. Era un pas formal, pentru că printr-o procedură legală, noi am câştigat o licitaţie”, a mai spus Marian.
Dispecerat non-stop la Uzina Electrică
Potrivit acordului de asociere dintre cele două firme, operatorul economic clujean se va ocupa de coordonarea, gestionarea concesiunii sistemului de iluminat public şi festiv, montarea-demontarea, întreţinerea şi exploatarea sistemului de iluminat ormanental festiv, furnizarea şi montarea produselor de iluminat festiv, proiectarea, asigurarea materialelor şi întreţinerea lucrărilor pentru realizarea investiţiilor în sistemul de iluminat public.
La rândul său, Uzina Electrică va întreţine şi exploata sistemul de iluminat public stradal şi pietonal, montajul produselor, va executa manopera aferentă investiţiilor în sistemul public şi va deschide un punct de lucru în Zalău şi va asigura personalul calificat pentru intervenţia şi remedierea în maxim patru ore în zonele de risc pentru siguranţa traficului şi securitatea pietonilor, respectiv în maxim 24 de ore pentru toate defecţiunile, cu excepţia celor de la reţeaua de alimentare cu energie electrică, unde timpul de remediere este de 48 de ore. De asemenea, va asigura dispeceratul 24 din 24 de ore.
Deci zalauani daca NU vreti sa ramaneti de tot in bezna NU votati PSD.!!!
din materialul de mai sus , se intelege ca fost o licitatie legala pe baza unei hotarari de consiliu
DE CE MAI ESTE NECESARA INCA O HOTARARE DE CONSILIU DACA LICITATIA A FOST LEGALA ?
Iluminatul public nu ramane in aer deoarece este in momentul de fata cine se ocupa de acest lucru . Eu cred ca autoarea materialului trebuia sa ceara mai multe detalii , sau a fost un material la comanda ?
PSD-UL voteaza contra indiferent de proiect,Exact asa au facut si cu Uzina Electrica.Pacat ca pierde orasul din lupta asta politica.