Ziua de 27 martie va fi una de sărbătoare pentru iubitorii fotbalului din Ardeal. Echipa naţională de fotbal a României va susţine un amical „de lux” pe „Cluj Arena”, urmând să întâlnească multipla campioană europeană, campioana mondială şi olimpică, Spania.
Partida ar fi trebuit să se desfăşoară pe Arena Naţională, însă, stadionul din Capitală, care este cel mai mare din România, nu a primit avizul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă din cauză că acoperişul retractabil nu poate fi omologat.
Biletele pentru această partidă au fost puse în vânzare luni, începând cu ora 14, pe site-urile bilete.frf.ro şi bilete.ro. Preţul acestora variază între 50 şi 200 de lei, astfel că sălăjenii care vor dori să fie în tribună la amicalul dintre România şi Spania, de pe „Cluj Arena”, vor scoate din buzunar minimum 50 de lei, cât costă un bilet la peluză. Tichetele la tribuna I pot fi achiziţionate la preţul de 100 de lei, iar la tribuna a II-a, biletele costă 200 de lei. Copiii din zona dedicată familiei vor beneficia de un discount.
„Cluj Arena” are o capacitate de 30.000 de locuri, iar stadionul a fost inspectat de o delegaţie a FRF înainte să-şi dea acceptul organizării amicalului cu Spania.
România a mai jucat la Cluj în urmă cu opt ani, împotriva Lituaniei, pe Stadionul echipei CFR Cluj.
deja sunt gata