La numai trei zile de la desfăşurarea partidei dintre HC Zalău şi HCM Baia Mare, a avut loc o şedinţă extraordinară a Comisiei de Disciplină din cadrul Federaţiei Române de Handbal, iar o săptămână mai târziu, Clubul HC Zalău era sancţionat cu suma de 2.000 de lei şi cu desfăşurarea ultimelor trei jocuri de pe teren propriu fără spectatori.
Managerul Gheorghe Tadici a făcut recurs la Comisia de Apel, iar sancţiunea clubului zălăuan a fost anulată.
Marţi, după trei săptămâni de la partida dintre echipa zălăuană şi cea băimăreană, Comisia de Disciplină a luat o decizie şi în cazul jucătoarei Melinda Geiger, de la care a pornit practic tot scandalul de rarism. La scurt timp după încheierea meciului, handbalista a postat un mesaj dur la adresa spectatorilor zălăuani pe o reţea de socializare, iar printre altele, Geiger scria că „publicul zălăuan huiduie şi se comportă mai rău decât într-o junglă”, acuzându-l de scandări rasiste împotriva jucătoarei Allison Pineau.
Comisia de Disciplină a FRH a decis să o amendeze pe jucătoare cu suma de 1.000 de lei, conform Articolului 41.1, litera a), din Regulamentul Disciplinar.
Gheorghe Tadici consideră că sancţiunea jucătoarei este prea „blândă” şi intenţionează să facă un nou recurs la Comisia de Apel.
„Este o sancţiune dată foarte târziu, în comparaţie cu graba în care s-a judecat şi s-a dat sancţiunea împotriva noastră. Este o sancţiunea foarte blândă, având în vedere gravitatea afirmaţiilor făcute împotriva a circa 1.000 de spectatori, printre care chiar şi băimăreni. Pentru ea, probabil că nici nu contează această sumă, drept urmare, vom urma căile legale sportive, apoi, Consiliul Director şi conducerea clubului va decide care sunt paşii următori”, ne-a declarat Tadici.
Jucătoarea este obligată să-şi achite amenda de 1.000 de lei până la data de 11 martie.
Ce spune Articolul 41.1
Declaraţii în mass-media cu caracter jignitor sau calomnios la adresa persoanelor
oficiale menţionate la art. 11.3 (reprezentanţii FR Handbal, observatorii, delegaţii, inspectorii, arbitrii,
preşedinţii de cluburi şi secţii de handbal, antrenorii, medicii, maseurii, reprezentanţii
cluburilor şi asociaţiilor cu secţii de handbal, sponsorii, jucătorii/jucătoarele structurilor
sportive afiliate la F.R.Handbal) sau prezentarea tendenţioasă a unor situaţii neconforme
realităţii, după audierea părţilor şi verificarea probelor de către Comisia Centrală de
Disciplină se sancţionează cu:
a) penalitate între 1.000 – 3.000 lei;
b) suspendarea persoanelor vinovate pentru o perioadă competiţională de minim 3 (trei)
luni.