Derby-ul României la volei se joacă la Zalău

Luni, ora 18, Sala Sporturilor
Volei Municipal Zalău – SCM Universitatea Craiova

Aflată la cinci puncte în spatele liderului Universitatea Craiova, Volei Municipal Zalău speră să câştige toate puncte puse în joc în derby-ul României, programat luni seara, începând cu ora 18, în Sala Sporturilor din Zalău.
Zălăuanii vin după o calificare în semifinalele Cupei României, în timp ce oltenii lui Dănuţ Pascu au fost eliminaţi surprinzător de Arcada Galaţi din sferturile de finală.
Chiar dacă echipa sa vine după două înfrângeri consecutive suferite în decurs de numai şapte zile, antrenorul Dănuţ Pascu este de părere că acest lucru nu-i va afecta pe jucătorii săi în duelul cu echipa din Zalău.
„Meciul cu echipa din Zalău nu este unul special pentru noi, este un meci ca oricare altul. Nu ştiu dacă cele două înfrângeri din Cupa României vor conta în evoluţia jucătorilor mei, deoarece şi pentru ei, acest meci este unul ca oricare altul. Noi abordăm orice meci la victorie, indiferent că jucăm cu ultima clasată sau cu echipa din Zalău”, ne-a declarat antrenorul Craiovei, Dănuţ Pascu.
Zălăuanii speră să obţină toate punctele puse în joc şi să se apropie la două puncte de formaţia din Bănie.
„Universitatea Craiova este echipa de pe primul loc, care nu a suferit nicio înfrângere în campionat. Acest lucru, însă, nu ne sperie şi ne dorim să câştigăm toate cele trei puncte, pentru a ne apropia de adversara noastră în clasament. Nu ascundem faptul că ne dorim să terminăm pe primul loc prima fază a campionatului”, a declarat libero-ul Adrian Feher.
Chiar dacă va obţine toate cele trei puncte în duelul cu formaţia din Craiova, Volei Municipal Zalău va rămâne la două puncte în spatele formaţiei oltene. Pentru a face face schimb de locuri în clasament, Zalăul este obligată să câştige toate jocurile rămase până la finalul returului, iar Craiova să mai piardă un joc în cel mult patru seturi.
În partida tur, de la Craiova, zălăuanii au pierdur cu scorul de 0 – 3.
În partida de luni, programată la ora 18, în Sala Sporturilor, zălăuanii sunt aşteptaţi în număr cât mai mare, pentru a-şi susţine favoriţii.
În cadrul etapei a XVIII-a s-au înregistrat următoarele rezultate: Volei Club Caransebeş – Tricolorul Ploieşti 3 – 0, Unirea Dej – Ştiinţa Explorări Baia Mare 0 – 3, Universitatea Cluj – CSM Bucureşti 3 – 0, Arcada Galaţi – CVM LPS Piatra Neamţ 3 – 0.
Clasament:
1. SCMU Craiova 17 17 0 51 – 14 46p
2. Ştiinţa Expl. Baia Mare 18 14 4 42p
3. Volei Municipal Zalău 17 13 4 45 – 15 41p
4. Arcada Galaţi 18 13 5 42 – 23 38p
5. Volei Club Caransebeş 18 10 8 38 – 27 33p
6. Tricolorul Ploieşti 18 8 10 34 – 35 26p
7. Unirea Dej 18 8 10 29 – 40 20p
8. CSM Bucureşti 18 6 12 26 – 41 18p
9. Dinamo Bucureşti 18 5 13 26 – 44 15p
10. CVM LPS Piatra Neamţ 18 4 14 19 – 46 14p
11. „U” Cluj 18 4 14 16 – 43 13p
12. Tomis Constanţa – retrasă din campionat

Leave a Comment