În ciuda tarifelor cuprinse între 750 de lei şi 1.900 de lei lunar, centrele rezidenţiale pentru persoane vârstnice din judeţul Sălaj, cunoscute sub denumirea de aziluri pentru bătrâni, nu mai au locuri disponibile. Majoritatea celor şase astfel de centre acreditate de Ministerul Muncii şi Familșiei Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice din judeţul Sălaj nu dispun de locuri, iar pe listele de aşteptare se află zeci de bătrâni.
După cum au explicat reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Sălaj, în întreg judeţul Sălaj se află în prezent şase centre acreditate de Ministerul Muncii, din care doar unul singur, aflat în subordinea Primăriei Cehu Silvaniei, este public – „de stat”. Capacitatea acestuia este de 40 de locuri, în prezent ocupate toate. Vârstnicii care vor să ajungă la centrul de la Cehu Silvaniei sau aparţinătorii care vor să-i „cazeze” acolo, tebuie să ştie că se impun anumite condiţii. Astfel, tariful lunar care include doar cazarea şi masa, fără tratament medical, în situaţia în care e nevoie, este de 754 de lei. Vârstinicii trebuie să: nu aibă handicap locomotor – să se poată deplasa, să nu fie diagnosticaţi cu afecţiuni psihice şi să fie pensionari cu „acte-n regulă”. Pentru orice alte facilităţi oferite, vârstnicii care sunt cazaţi la centrul de la Cehu, sau care intenţionează să ajungă acolo, trebuie să dea bani în plus. Reprezentanţii centrului de la Cehu spun că în prezent toate locurile sunt ocupate, iar pe lista de aşteptare sunt încă 34 de persoane. „Este destul de greu… Practic eliberarea unui loc presupune plecarea definitivă a unei persoane aflate în centru”, susţin reprezentanţii azilului de bătrâni din Cehu.
Alternativa la privat, dar mai scump
La un alt centru, privat, acredidat de AJPIS Sălaj, care se află în localitatea Dragu şi care aparţine unei fundaţii, toate locurile sunt ocupate. Contactaţi telefonic, reprezentanţii centrului de la Dragu spun că, momentan, nu au locuri disponibile, iar pe lista de aşteptare se află două persoane din judeţul Cluj. Vârstnicii care vor să ajungă la centrul de la Dragu, sau aparţinătorii acestora, trebuie să ştie, că tariful lunar pentru servicii este de 1.700 de lei, sumă în care sunt incluse: cazarea, hrana şi tratamente medicale de bază. Nici la Dragu nu pot fi plasaţi vârstnici cu handicap de grad I – imobilizaţi sau cu probleme psihice – demenţă. Un alt centru pentru îngrijirea persoanelor vârstnice „Serviciul Social Sfântul Ioan Botezătorul”, aflat în localitatea Bic – în apropiere de oraşul Şimleu Silvaniei, are o capacitate de 25 de locuri, toate ocupate. Pe lista de aşteptare se află patru persoane, iar tariful lunar este cuprins între 800 şi 1.000 de lei, în funcţie de nevoile vârstnicilor.
Pentru a afla dacă dispun de locuri, am contactat telefonic alte trei centre de îngrijire pentru persoane vârstnice din judeţ acreditate de instituţia precizată. Este vorba despre un centru rezidenţial din localitatea Tihău, comuna Surduc, care are o capacitate de 25 de locuri, un centru din localitatea Cehu Silvaniei cu o capacitate de 60 de locuri şi un centru din municipiul Zalău – 95 de locuri. Din păcate, însă, nu au reuşit să obţinem informaţii cu privire la condiţiile, tarifele şi locurile disponibile.
Centrul de Servicii Sociale „Sfântul Gheorghe” din Românaşi
Locuri libere pentru preluarea persoanelor vârstnice sunt în prezent la Centrul de Servicii Sociale “Sfântul Gheorghe” din localitatea Românaşi. Potrivit preotului Gabriel Gârdan, preşedintele Asociaţiei “Filantropia Largiana” în cadrul căreia funcţionează acest centru, în prezent sunt disponibile pentru persoanele de vârsta a III-a 25 de locuri. Tariful lunar porneşte de la minim 1.500 de lei şi creşte în funcţie de nevoi, ajungând chiar şi la 1.900 de lei. De exemplu, dacă o persoană doreşte să-i fie spălate hainele separat, sau dacă vrea altceva decât ceea ce i se oferă, va plăti în plus. Cei care vor să ajungă în centrul „Sfântul Gheorghe” nu trebuie: să fie bolnavi psihic, schizofrenie sau demenţă şi să nu aibă handicap de gradul I. Mai exact trebuie să se poată deplasa. Condiţiile din centrul social de la Românaşi, fără nicio o exagerare, sunt impecabile: cameră cu unul sau două paturi, baie proprie, asistenţă medicală, sală pentru gimnastică recuperatorie, bibliotecă, ateliere ocupaţionale, inclusiv capelă pentru efectuarea serviciilor religioase.
Persoanele din centrul privat „nu trebuie: să fie bolnavi psihic, schizofrenie sau demenţă şi să nu aibă handicap de gradul I”.
Pai da, privatul poate stabili asta dar daca un centru de stat ar face asta ar fi acuzat de discriminare. La privat totu-i o afacere nu le pasa de oameni.
nu, este vorda doar de conditiile impuse de legislatie pentru fiecare tip de centru.
La Romanasi e un paradis pt. varstnici. Conditiile sunt exceptionale, personalul de inalta omenie. Nu cred ca mai exista in Romania ceva semanator.
Centrul Sf. Gheorghe, este foarte curat si toti seniorii de acolo sunt foarte bine ingrijiti.Merita sa treceti pragul acestui asezamant sa vedeti conditiile care sunt la superlativ.