Centrul de Cultură și Artă al Județului (CCAJ) Sălaj și Muzeul Județean de Istorie și Artă (MJIA) Zalău va găzdui miercuri, 2 martie 2016, de la ora16, lansarea cărţii istoricului Cornel Jurju – “Tovarăşii împotriva Coroanei. Ideologie şi propagandă în România comunistă” – volum apărut la Editura “Argonaut”, Cluj-Napoca 2015. Evenimentul va acea loc în sala “Dialoguri Europene” a instituţiei de cultură precizate.
Cornel Jurju s-a născut în anul 1974. A absolvit Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii “Babeş –Bolyai”, secţia Istorie, cu lucrarea de licenţă “Politica externă a României 1936-1940, refectată de ziarul “Timpul” – coordonator profesor universitar dr. Marcel Ştirban. Printre studiile şi volumele publicate ale lui Cornel Jurju se numără: “21 Decembrie 1989 (Cluj-Napoca). Profil de revoluţionar Lucian Matiş” – în “Revista Bistriţei” şi “Magazin Istoric”; “Familia rezistenţa anticomunistă” în “Revista Bistriţei”; “Românii pe Frontul de Est. Războil între moarte şi captivitate” în “Anuarul Institutului de Istorie Orală din Cluj”; “Rezistenţa armată anticomunistă în zona Huedinului. Grupul Şuşman” – în Anuarul Institutului de Istorie Orală din Cluj; “Mitul venirii americanilor” – studiu de caz: rezistenţa anticomunistă de la Huedin, în “Anuarul Institutului de Istorie Orală din Cluj”; “Suferinţa nu se dă la fraţi…Mărturia Lucreţiei Jurj despre rezistenţa anticomunistă din Apuseni (1948-1958)”, volum apărut la Editura “Dacia” din Cluj-Napoca în anul 2002 (Cornel Jurju şi Cosmin Budeancă) şi “Nu profesez istoria nici de la catedră, nici sub formă de cercetare. Istoria este pentru mine doar ceea ce a fost dintotdeauna, o pasiune”.
“Din punct de vedere calitativ, am urmărit o reconstituire descriptivă, cât mai fidelă, a cliseelor antiregaliste de inspirație comunistă, asa cum le-am găsit configurate în manualele de istorie sau în presa fsn-istă. Nu mi-am propus, în mod special, inițierea unei analize polemice la adresa rețetei istoriografico-didactice, elaborată si impusă în vremea regimului comunist, și în funcție de care a fost scrisă/învățată istoria regalității. Demersul era unul dificil, dacă nu imposibil de realizat în condițiile în care istoriografia postrevoluționară nu a întreprins efortul necesar de rescrierea unor evenimente sau procese istorice profund denaturate prin ideologizare. Totuşi, prin intermediul mai multor note de subsol sau a unor digresiuni integrate în conținutul textului, am încercat să alcătuiesc, plecând de la posibilitățile oferite de către bibliografia consultată, imagini alternative cu privire la rolul monarhiei, al figurilor regale în istoria modernă şi contemporană a poporului român. Am considerat utile aceste clarificări, pentru ca publicul cititor, mai puțin avizat, să poată percepe dimensiunea mistificării cu care a fost infestată cunoaşterea comună asupra istoriei regalităţii din România” – argumentul autorului.
