Secţia de pompieri Şimleu Silvaniei din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Porolissum” Sălaj a fost solicitată miercuri, 24 februarie, în jurul orei 20, să intervină pentru a stinge un incendiu izbucnit la acoperişul anexei unei gospodării din localitatea Recea Mare – comuna Vîrşolţ. Cauza probabilă de incendiu a fost un scurtcircuit electric de la un echipament de iluminat amplasat necorespunzător. Au ars aproximativ 60 metri pătraţi din acoperişul anexei şi diferite bunuri aflate în imobil (plante furajere – 300 kg, butoaie de plastic şi două căzi de lemn). La faţa locului a ajuns şi un echipaj SMURD care a acordat îngrijiri medicale proprietarei care a suferit un atac de panică, alături de pompieri a participat la intervenţie cu o autospecială Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Crasna.