„Federaţia Română de Handbal ar trebui să ia poziţie faţă de această individă (Melinda Geiger, n.r.) cu caracter îndoielnic, care şi-a permis să jignească o comunitate întreagă”, a reacţionat managerul Gheorghe Tadici
Indiferent de poziţiile din clasament ale celor două echipe, partidele dintre HC Zalău şi HCM Baia Mare sunt aşteptate cu sufletul la gură de susţinătorii ambelor echipe. La fel s-a întâmplat şi marţi seara, când Sala Sporturilor din Zalău a fost umplută până la refuz de sălăjeni şi maramureşeni care au venit să-şi urmărească şi să-şi susţină favoritele.
După o primă repriză disputată, în care vicecampioana a avut avantaj minim la pauză, băimărencele s-au desprins în repriza secundă, iar scorul final a devenit 36 – 26 pentru maramureşence.
Partea a doua a întâlnirii a avut şi momente mai puţin plăcute pentru un joc de handbal unde, la fel ca în alte sporturi, ar trebui să domine fair-play-ul atât pe teren, cât şi în tribune.
În minutul 44 al partidei, franţuzoaica Allison Pineau a primit a doua eliminare, după un fault asupra Dianei Puiu, protestând, mai întâi, la adresa arbitrilor Harabagiu şi Stănescu, apoi, la adresa observatorului Anton.
În tot acest timp, o parte dintre spectatorii zălăuani prezenţi la Sala Sporturilor au huiduit-o şi au fluierat-o, iar handbalista de culoare susţine că aceştia i-ar fi adresat şi mesaje rasiste.
Allison Pineau a şi postat un mesaj pe contul personal de Facebook.
„No comment pentru acest mesaj…aşa arată o parte dintre români lipsa de respect. Nu voi fi niciodată de acord cu un astfel de comportament. Sunt jucătoare de culoare şi sunt mândră de asta. Poate că uitaţi că reprezint o echipă românească în România şi, dacă nu ştiţi să apreciaţi acest lucru, vă aduc aminte că la finalul meciurilor sunt politicoasă cu voi toţi şi nu refuz niciodată să rămân la poze cu fanii.
Dacă nu mă respectaţi, atunci nu am ce să fac aici…Nu voi lăsa pe nimeni niciodată să mă doboare, mai ales când e vorba de originile mele. Felul în care arăţi respectul faţă de ceilalţi e şi felul în care te respecţi pe tine. După cum văd, idioţi sunt peste tot, lumea se scufundă din ce în ce mai mai mult. Eu am valoare şi educaţie, dar, de acum, atitudinea mea faţă de voi se va schimba”, este mesajul handbalistei.
La un moment dat, Pineau a izbucnit în plâns, fiind liniştită cu greu de portarul Paula Ungureanu şi Melinda Geiger. Pe reţeaua de socializare a postat un mesaj, chiar mult mai dur, şi Melinda Geiger, deşi aceasta nu a avut de a face cu publicul zălăuan.
„Eu nu am auzit niciun astfel de mesaj sau scandare, arbitrii nu au spus nimic după meci, la fel şi observatorul. Nici antrenorul Aurelian Roşca nu a făcut nicio afirmaţie în acest sens la conferinţa de presă, iar noi ne rezumăm la postările unora sau altora pe nişte reţele de socializare. Până la urmă, lumea vine la spectacol când vine la un meci, nu vine la biserică, iar noi, antrenorii şi conducătorii de cluburi nu le putem impune suporterilor ce să scandeze. Şi eu sunt huiduit şi înjurat în fiecare meci la Baia Mare, însă, acei spectatori trebuie ignoraţi. Dar, repet, eu unul nu am auzit nicio scandare rasistă”, a fost reacţia managerului Gheorghe Tadici.
Cât despre mesajul postat de Melinda Geiger pe contul personal de Facebook, antrenorul zălăuan a afirmat că Federaţia Română de Handbal ar trebui să se sesizeze.
„Federaţia Română de Handbal ar trebui să ia poziţie faţă de această individă cu un caracter îndoielnic, care şi-a permis să jignească o comunitate întreagă, deoarece la meci au asistat peste 1.000 de persoane”, a mai declarat Tadici.
În minutul 53 al partidei, Pineau a fost sancţionată cu a treia eliminare, văzând cartonaşul roşu, la fel cum s-a întâmplat în minutul 41 cu jucătoarea de la HC Zalău, Teodora Bloj.
Manifestări rasiste la Zalău
La partida HC Zalău-HCM Baia Mare, din cadrul etapei a XIX-a a Ligii Naţionale de handbal feminin, băieții simpatici (în ghilimele desigur) din galeria Zalăului și câțiva spectatori din sectorul B, au huiduit-o pe jucătoarea de culoare Allison Pineau şi au imitat sunetele scoase de maimuţe în repriza a doua. Noroc cu Melinda Geiger care a împiedicat-o pe franțuzoaică să oprească meciul. Să vedem câte etape va fi suspendat terenul echipei lui Tadici și la cât se va ridica cuantumul amenzii, ca urmare acestui incident.
Si Melinda Geigar a avut probleme cu un gras din sectorul B, mai Morar!
@ suporter dedicat ? Un penal din Baia Mare, care fura la greu inclusiv jucatoarele,dovedit de DNA…! Geiger e lesby de serviciu. Un caracter hmizer recunoscut in lumea handbalului
Costy cunoscut si sub numele de Pronia
Nu am crezut că lumea poate fi atât de rea și de needucată însă uite că se întâmplă într-un oraș cu așa-zise pretenții handbalistice, numit Zalău. Echipa din Zalău fiind condusă de un om fără scrupule unde lumea huiduie și se comportă mai rău ca într-o junglă. Nu aș vrea să jignesc animalele pentru că ele nu au nicio vină însă pot spune că oamenii care vin la sală, în special galeria și alți “mari suporteri ai echipei” sunt mai rău decât animalele. Fără cei 7 ani de acasă, fără minte și educația care se cuvine fiecărui om.
Eu nu pot să îmi dau seama dacă aici e pur și simplu lipsă de respect pentru jucătoarele care totuși reprezentăm România în Liga Campionilor, dar și la competiții majore sau e pur și simplu mitocănie! Să înjuri ca în codru și să fii rasist asta înseamnă să fii suporter al echipei din Zalău!
melinda Sper ca după acest spectacol de vorbe grele să poată dormi noaptea liniștiți, să meargă înapoi acasă la familiile lor cu conștiința împăcată pentru că ce au făcut la meciul asta e de neconceput. Nesimţirea e în vogă!
Domnisoara Geiger, de altfel o handbalista foarte buna, jos cu palaria in fata ei pentru calitatile de handbalista, a demonstrat prin afirmatiile facute ca nu detine calitatile de BUN SIMT…….Vehementa afirmatiilor facute vis-à-vis de un OM DE HANDBAL….si de un oras intreg exprima clar acest fapt. Poate…..zic poate s-a intamplat ceea ce reclama ea………eu stand langa galleria de la Baia Mare nu am auzit acele scandari……Insa daca suntem corecti, modul de manifestare incepand cu prima repriza a lui Allison Pineau cand la o faza de atac a echipei din Baia Mare a avut gesturi sfidatoare la adresa albitrilor care trebuiau sa o ELIMINE de atunci……Si nu cred ca cei din Baia Mare AR PUTEA SA DESCHIDA gura………..chiar ei……..Am fost cu ani de zile in urma la un meci al Zalaului la Baia Mare, cand asa zisii suporteri civilizati:))))))))))) ai echipei din Maramures aruncau cu betele de toba in antrenorul Tadici………sau cand a intrat pe teren, meciul fiind interupt pentru o accidentare………..oamenii de ordine trageau de hainele aceluiasi Tadici sa le rupa de pe el…….in mijlocul terenului…….Asadar…..ar trebui sa ne vedem si barna din proprii ochi. Altfel mult success echipei din Baia Mare in competita europeana! Daca vreti sa fiti acolo………….comportativa ca CEI CARE JOACA in Europa………Cu smioarcaiala asta si cu afirmatiile facute de Geiger, v-ati coborat mai jos de cat cei din galeria din Zalau
Nu Geiger era subiectul aici ci manifestarile rasiale. Sper sa se gaseasca vinovatii si sa-i cunoastem si noi.
Aceia nu imitau maimuțe. Erau. Ca și apărătorii lor.
http://www.hcmbaiamare.ro/liga-nationala-in-retur-hcm-a-castigat-meciul-cu-hc-zalau-la-acelasi-scor-ca-si-cel-din-tur-36-26/
Despre ce scandal vorbim? Cei de la HCM nu vorbesc despre asa ceva. Scandal ieftin pentru ca cei din presa sa aiba cititori. Totul a plecat de la rahatyul de prosport care nu a avut cititori si a disparut de pe firmament ramanand un ziar online. RUSINE PRESEI DIN ROMANIA PENTRU DENIGRAREA UNUI ORAS INTREG!!!
Ce s-a scris în presa azi, legat de meci, sunt exagerări gazetaresti. Am fost la meci, lângă galeria Zalău lui și nu am auzit nicio înjurătură. Iii Mulțumesc d-soarei Geiger pentru felul în care m-a caracterizat și pe mine, implicit și le doresc succes în continuare. Asumati-va postura în care sunteți. Cu bune. Cu rele. Rușine ziariștilor care dezinformează și exagerează. Bravo HCZ.
Cred ca ai visat!
Dar totusi Allison Pineau dece a fost sanctionata ieri in timpul meciului de atatea ori de catre arbitrii??? De exemplara ce a fost s-au de salbatica, cu asemenea atitudine locul ei ar fi in Bananier langa maimute nu pe teren !!!!!!!!!!!!!!!
Tu ești puțin cam analfabet.