Am, ca cei mulţi dintre noi, o stimă deosebită pentru dascăli. Am avut parte încă din prima zi de şcoală de oameni minunaţi, care au făcut, în cel mai frumos, eficient şi profesionist mod, tot ce au putut pentru ca potenţialul meu, atât cât exista, să fie exploatat la maximum, iar eu să-mi doresc şi să pot să fac acest lucru. Dincolo de ceea ce a fost „pe vremea mea”, există acum realitatea prezentului şi exemplele tot mai dese de educatori, învăţători sau profesori, care înţeleg şi îşi exercită profesia într-un mod dezamăgitor. Dascăli care prin orele de curs, prin ceea ce induc în mintea elevului, aflat în plină formare ca om, pătează procesul de învăţământ şi fac din şcoală, încet dar sigur, un duşman, o spaimă, un chin pentru elevi.
Genul de îndemnuri şi formule de adresare profesor-elev “du-te acasă, la mă-ta, şi spune-i cât eşti de tâmpită”, “vino dracului la catedra să te păzesc ca pe un copil mic” sau “du-te naibii în pregătitoare, du-te în grădiniță” ori “ mişcă-te, handicapatule”, sunt doar câteva din mizeriile travestite în “act educaţional”, pe care unii copii le trăiesc la orele de curs. Efectul unor astfel de comportamente, garnisite, evident, cu ţipete, frustrări refulate, crize de nervi sau palme peste ceafă, este cu atât mai devastator cu cât vârsta copiilor este mai mică. Un copil aflat în primul an de şcoală, atunci când vede în învăţător suprema autoritate, desăvârşitul exemplu şi tototdată omul al cărui cuvânt este “literă de lege”, va trăi prin acest gen de comportament al dascălului, drama vieţii lui.
Amprenta pe care astfel de cuvinte sau fapte şi-o pun pe sufletul, personalitatea şi încrederea de sine a copilului, viitor adult, este uriaşă şi de cele mai multe ori, nu mai poate fi ştearsă niciodată. Revenind la profesorul (de matematică) recent implicat într-o mârşăvie greu de înţeles, primul lucru care se pune în discuţie este sănătatea lui mintală, fără doar şi poate. Acest profesor, care probabil se închipuie “Domnu Trandafir” însă se dovedeşte a fi lipsit total de calităţile celebrului personaj din opera lui Sadoveanu, a obligat un elev să se târască, de la bancă şi până la catedră, pentru că ar fi considerat că merita o notă ceva mai mare decât pe cea o primise. “Vrei notă mai mare? Târâş, până la catedră, până în faţa mea!”
Nu e mai puţin advărat faptul că notele la tezele semestrului I, care au stat de fapt la baza acestui film horror, au fost foarte mici în multe din şcolile noastre însă aceasta este altă poveste şi oricum, păleşte pe lângă şocul produs prostia acestui (pseudo)profesor. Tipul dascălului care ridică în slăvi trei olimpici, iar pe ceilalţi 30 nu-i scoate din “proşti” “slabi” sau “bătuţi în cap”. Nu pot să îmi imaginez ce a fost în sufletul dar mai ales în mintea acestui copil atunci când a auzit ce îI cere cercopitecul aflat la catedră, în faţa lui. Cert este că elevul, terifiat de gândul că şi-ar putea pierde locul în liceu din cauza unui rahat de notă (care oricum nu reflectă realitatea sub nici una din formele ei) s-a târât, la propriu, pe genunchi şi coate, până a dat cu nasul de bocancii profesorali.
Aş vrea să mă adresez profesorilor, educatorilor, învăţătorilor care au făcut, fac sau au de gând să comită astfel de atrocităţi psihologice şi comportamentale: pensionaţi-vă, demisionaţi, reconvertiţi-vă professional, prin vreun penitenciar sau pe la vreo cazarmă din vârful muntelui. Ieşiţi afară, pentru Dumnezeu, din sistemul de învăţământ! Asta, pe scurt. Mai detaliat, dumneavoastră, cei care îi faceţi şi pe adevăraţii profesori să suporte ruşinea şi consecinţele luatului “la grămadă”, nu sunteţi mulţi dar suficienţi încât să reuşiţi să nenorociţi câteva mii de destine. Plecaţi înainte să nu vă treziţi scoşi în şuturi din cancelarii, sau aşteptaţi de părinţi, pe la uşile şcolilor, să le spuneţi de ce le umiliţi, loviţi sau traumatizaţi copiii. Voi trebuie să înţelegeţi – în cazul în care nu aţi învăţat acest lucru din educaţie, facultate sau de la viaţă – că un copil este expresia fragilităţii în tot ceea ce înseamnă fizicul, psihicul sau sufletul omenesc. Un cuvânt rostit de tine, stimate profesor, este un uragan pentru el.
O sarcină care ţie ţi se pare simplă, firească, o bagatelă de cele mai multe ori, până ajunge sub creionul copilului se transformă într-o problemă uriaşă. Iar dacă ne mai gândim şi la copiii care şi-au luat zilele pentru o notă de 4 nemeritată, devine o problemă de viaţă şi de moarte. Ceea ce îi ceri tu, pe elev îl frământă uneori atât de tare încât nu mai e capabil nici măcar să ceară ajutor, iar soluţiile (care desigur, există), devin într-o secundă, invizibile pentru el. Un copil, dar şi un adolescent este ca un “burete”. Unde îl aşezi, absoarbe tot, involuntar. Se lipesc de el de cele mai multe ori toate cuvintele, exemplele şi cerinţele tale. Nu degeaba meseria de dascăl este o meserie nobilă. O meserie pe care trebuie să o faci cu o fineţe de lutier. Modelezi un caracter, un suflet, o viaţă. Şi de cele mai multe ori puterea ta, dascăle, este cu mult mai mare decât cea a celor care ar trebui, de fapt, să deţină suprema putere, părinţii.
Pentru că dacă în faţa mamei sau a tatălui, copilul poate greşi fără să simtă o vinovăţie grea sau o responsabilitate adâncă, în faţa unui dascăl, copilul înţelege şi vede suprema justiţie, desăvârşitul verdict. Iar un cuvânt hâd, o jignire gratuită sau o cerinţă absurdă, pot avea în mod absurd, valoare de adevăr în ochii copilului. “Eşti tâmpit”, poate însemna, în mod tragic “sunt tâmpit” Pentru că aşa a spus doamna învăţător sau doamna profesor. “Sunt incapabil, da sunt, pentru că a spus-o domnul diriginte. Şi prost, şi slab şi tuns ca naiba, deci da, sunt urât.” “Sunt incapabil, alţii sunt mai buni, mai isteţi şi mai străluciţi decât sunt eu, iar pentru asta sau pentru a demonstra contrariul, trebuie să mă umilesc, să mă ridic în picioare în faţa colegilor, să mă târăsc, să suport priviri şi tăceri apăsătoare. Să recunosc ceea ce NU sunt”. Iar exemplele pot continua şi dacă vi se par scenarii de coşmar, trebuie să ştiţi că sunt realităţi, drame, gânduri şi trăiri ale copiilor – elevii de astăzi, prin tot mai multe şcoli din România.
Tăcerea părinţilor, trecutul cu vederea, ignoranţa sau refuzul de a vedea adevărata gravitate a acestor comportamente, şi mai ales de a acţiona ferm în astfel de cazuri, ne transformă pe noi, cei mari, în adevăraţii responsabili pentru eşecurile şi problemele grave cu care copiii de astăzi se vor întâlni atunci când vor folosi ceea ce au învăţat şi au trăit, în anii de şcoală. Învăţământul românesc nu se prăbuşeşte doar pentru că nu sunt bani, nu există interes sau minţi sclipitoare în rândul celor care au puterea în mâini ci şi din vina unor dascăli care în loc să aşeze cărămizi la baza lui, să-l repare, să-l refacă acolo unde este crăpat, fură, distrug şi sparg şi ceea ce fac alţii, bun sau bine. În rest, da, vreau să rămân la gândul şi convingerea “copilului” din mine, că meseria de profesor este şi rămâne una dintre cele mai încărcate de nobleţe, delicateţe şi responabilitate, din miile de meserii câte există. Şi îmi doresc ca peste timp, să nu schimb nici măcar o literă din această „definiţie”.
Rusine, domnule profesor Severius Moldoveanu. Copiii nostri au nevoie de educatie, nu de corectii si umilinte staliniste! Sunt socata sa aflu ca avem asemenea cadre didactice in Romania.
atata timp cat dam numai in profesori si ii inaltam pe elevi ,indiferent ce fac, sa stiti ca nu vom ajunge la acel ,,bine,, in educatie !!!rezultatele incep sa se vada inca din gimnaziu !!nu mai vorbim de liceu !!!!azi elevul este lasat sa faca ce vrea dar va ajunge sa nu faca nimic cand va fi mai mare !!!!va fi tarziu pentru multi parinti care i-au ,,brobodit,, pe fii lor !!!!
aveti dreptate insa acesta este un subiect separat. Aici se vorbeste despre comportamentul deviant al unui cadru didactic in conditiile in care elevii s-au comportat normal si firesc. Nu e cazul sa extrapolam. Ar fi binevenit un comentariu strict legat de subiect si mai putin la modul general. Sigur, elevii isi au partea lor de vina in faptul ca se invata asa cum se invata, vai si amar insa aceasta este o alta poveste cu increngaturi adanci si despre care s epoate vorbi mult si bine.
daca elevul se joaca in timpul orei cu telefonul ,de exemplu,, profesorul il roaga sa fie atent iar el vorbeste obraznic cu profesorul,cere sa fie lasat in pace ,ca el face ce vrea , oare ce ar trebui sa faca acel profesor ?????sa-l pupe pe frunte , nu ?????daca-i ia telefonul se zice ca- l persecuta , daca ridica tonul ,ca se enerveaza si el,se zice ca-l streseaza pe saracul copil !!!!si atunci ,ce s-ar putea face ??????desigur numai cu blandete din partea profesorului !!!!!!sa nu suparam sau deranjam pe ,,maria sa elevul ,,, !!!!!
Nu cred ca trebuie sa cadem in extreme. Si elevii unii,sunt lenesi, dezinteresati absenti. Dar in.profesor sta puterea inclusiv a exemplului. Gestul este inadmisibil. Nu asa se face educatie spunandu i unui copil tâmpit retardat sau punandu l in genunchi sa stearga parchetul. Sa fim rezonabili.
inspectoarea zice ca „profesorul a glumit” (!!!) si ca elevul s-a umilit singur.”Asa avrut el, sa mearga in genunchi” a spus doamna inspector la tv. Dar nu e asta cazul cel mai grav. Sunt atatea cazuri de copii din clasele primare care ajung acasa terorizati. Nici coloana vertebrala nu au unii sa recunoasca ca au gresit si gata.
Furtună într-un pahar cu apă. De fapt, învăţământul românesc are nevoie de profesori ca Moldoveanu, profesor care are rezultate foarte bune cu elevii, în special la olimpiade. Mulţi se învăţă să le caute în coarne unor elevi obraznici şi tupeişti !
NU SE DISCUTA CALITATE ACESTUI PROFESOR CA SI PREGATIRE PROFESIONALA!!! Cum sa fie furtuna intr un pahar cu apa. maine poimaine un profesot ii cere cine stie ce unui elev…iar elevul, de frica, executa. Ti se pare normal? Cum poti sa amesteci faptul ca e un prof bun ceea ce e adevarat cu faptul ca pune elevii sa se tarasca pe jos doar ca sa si satisfaca el orgoliul sau frustrarile. Sa i satisfaca si poftele de alt gen zic eu, ca tot e un profesor bun, nu? Ca doar au fost si cazuri de acestea destule. Nu ai dreptate.
Faptul că am dreptate este dovedit de faptul că, la această oră, zeci şi zeci de elevi stau în faţa colegiului şi adună semnături în favoarea profesorului Moldoveanu. De fapt, vinovatul principal este mass-media românească. Ăştia, în goană după subiecte, au preluat postarea de pe facebook a unui frustrat de profesor de istorie de la un liceu privat, ăştia din astea trăiesc !
FLORINE sunt de acord ,stiu ce se intampla in scoli(nu in toate) de la nepotul meu elev in clasa intai dupa pregatitoare si mai stiu de la TV. si statul de drept participa la astfel de cazuri vezi frauda la bacalaureat.dar ma intereseaza ce-i de facut pentru viitor? Problema telefonului nu-i grea,pune un afis mare langa tabla cu obligatia de a opri telefonul in timpul orei. Ce s-ar intampla daca la ore ar participa si un ziarist de exemplu?asa pentru informarea publica pe langa alti factori care au aceasta obligatie dar fara informare prealabila Invatamantul, intr-adevar salariile nu sunt atractive mai ales la nivele mici, este si o cauza de dezinteres, pacat de viitorul nostru. Ar fi cazul ca o nota de4 sa-l doara mai rau pe profesor decat pe elev asta ar fi bine sa se inteleaga corect, asta ar duce la mai mult interes ca toti elevii sa inteleaga materia si sa o iubeasca .Eu am iubit biologia in liceu ca urmare a modului de predare al profesorului intreba : Cine este pregatit sa raspunda? asta a facut ca la ora de biologie sa fie liniste, respect, intrecere intre elevi, numai note frumoase si satisfactie de ambele parti.Nu am inteles bine indemnul la reconversie in penitenciar sau intr-o cazarma din varful dealului sa cred ca ai avut parte in armata de vreun DINOZAUR ?in rest sa ne auzim de bine.
Comentati situatii din Salaj, lasati-i pe sudisti sa se descurce singuri!
sa stii ca ceea ce se intampla la sudisti, cum le spui, se intampla si in centru si in est si in vest. Invatamantul e unul singur iar deciziile la nivel de Minister se rasfrang asupra tuturor inspectoratelor!