Poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au reţinut un sălăjean, dat în urmărire generală, care intenţiona să intre ilegal în ţară. Ba mai mult, în momentul în care a fost surprins, bărbatul a prezentat un document fals. ”În noaptea de joi spre vineri, cu puţin înainte de miezul nopţii, poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Petea au observat o persoană care a trecut ilegal frontiera din Ungaria în România, evitând astfel controlul de frontieră şi care se deplasa spre o staţie de carburanţi situată în apropierea punctului de frontieră. Poliţiştii de frontieră au oprit persoana şi i-au cerut actele la control, moment în care aceasta a prezentat o carte de identitate pe numele Călin P., de 28 de ani, din judeţul Sălaj. Documentul nu respecta condiţiile de formă şi fond ale unui act autentic, fiind fals total. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că persoana se numeşte de fapt Sebastian Lingurar, are 27 de ani şi este domiciliat pe raza judeţul Sălaj”, se precizează în comunicatul de presă al ITPF Sighetu Marmaţiei.
Potrivit sursei citate, pe numele lui Sebastian Lingurar a fost emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea şi un mandat european de arestare, ambele emise de Judecătoria Jibou, judeţul Sălaj, pentru executarea pedepsei privative de libertate de trei ani, pentru ultraj, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi port fără drept a unei arme albe. Bărbatul a fost predat lucrătorilor din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare. De asemenea, acesta este cercetat pentru intrare în ţară prin trecere ilegală a frontierei de stat în scopul sustragerii de la executarea unei pedepse privative de libertate, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi fals privind identitatea.