Clubul Sportiv Şcolar Zalău are un nou director începând cu data de 1 septembrie 2015, odată cu pensionarea fostului director, Marin Silaghi. Noul conducător al CSS Zalău este Dorian Faur, cel care a pregătit în trecut echipa de volei Phoenix Şimleu Silvaniei, iar în prezent se ocupă de grupele de juniori I şi cadeţi din cadrul clubului pe care-l conduce. Acesta a reuşit şi o serie de performanţe notabile cu grupele de juniori, calificându-se anul trecut la turneul final cu echipa de juniori I, iar în urmă cu două sezoane, a fost medaliat cu bronz în Campionatul Naţional de Volei, rezervat cadeţilor.
La scurt timp după ce a fost numit în funcţia de director, Dorian Faur şi-a propus o serie de obiective atât pe termen scurt şi mediu, cât şi pe termen lung. Una dintre marile sale dorinţe este ca instituţia pe care o conduce să poată beneficia peste maxim cinci ani de un sediu şi o bază de pregătire proprie, ceea ce ar atrage fonduri extrabugerate la Clubul Sportiv Şcolar.
„În momentul în care am ajuns director la Clubul Sportiv Şcolar, le-am transmis colegilor că cea mai mare dorinţă a mea este ca acest club să aibă în maximum cinci ani un sediu şi o bază sportivă proprie, unde antrenorii şi sportivii să-şi poată desfăşura activitatea. Nu ar fi imposibil să dispunem de o sală de sport cu un teren de antrenamente pentru volei şi handbal, dar şi câteva sectoare pentru celelalte secţii din cadrul clubului. Foarte necesar ar mai fi o clădire care să cuprindă minimum zece camere de cazare şi o microcantină. Ar fi cea mai mare realizare. Peste 90 la sută din cluburile sportive din România au bază proprie, fie că au realizat-o cu ajutorul unor sponsorizări sau cu bani de la Minister. Ar fi un lucru foarte benefic să ai unde să-ţi cazezi copiii pe care i-ai selectat din judeţ, iar când s-ar organiza competiţii, am reuşit să strângem fonduri pentru club. La şase secţii pe care le avem, numai o competiţie pe an daca ar organiza fiecare, jucătorii şi componenţii acelor echipe ar fi cazaţi în camerele noastre şi ar servi masa la microcantina noastră, iar în acest fel, am strânge bani pentru bugetul clubului. Aşa trăiesc majoritatea celorlalte cluburi sportive din ţară. Spaţiile respective se pot şi închiria în perioada când nu sunt folosite de noi. Ar fi un câştig foarte mare nu numai pentru CSS, ci şi pentru municipiul Zalău. Nu am mai depinde numai de finanţări de la bugetul statului. Printr-un management propriu, am reuşi atragerea unor fonduri extrabugetare”, a declarat Dorian Faur.
Aproape 472 de copii activează la CSS Zalău
Chiar dacă cele şase secţii din cadrul clubului nu dispun de cele mai bune condiţii pentru sportivii care trec pragul Clubului Sportiv Şcolar Zalău, insituţia condusă de Dorian Faur dispune aproape 472 de copii şi juniori.
„Avem aproape 472 de copii care se pregătesc în cadrul CSS Zalău, dintre care, 106 la volei, 142 la handbal, 64 de copii la atletism, acelaşi număr îl avem la fotbal şi la tenis de masă şi avem un număr destul de mare şi la secţia de lupte libere. Problema se pune în felul următor: un antrenor, poate să aibă astăzi în sală 60 de copii, iar peste o săptămână, doar 20. Noi nu luptăm doar pentru un titlu naţional sau pentru o medalie. Dacă la finalul unui ciclu de pregătire, reuşim să promovăm doi sau trei jucători spre echipele din Zalău sau spre alte cluburi din ţară, putem spune că ne-am atins scopul. Secţia de fotbal este puţin dezavantajată din acest punct de vedere, deoarece există multe cluburi private de copii. O realizare pentru club ar fi chiar şi transferarea unui singur jucător de valoare la un club de seniori, după un ciclu de patru ani de pregătire. Şi dacă am beneficia doar de acea grilă de transfer, ar însemna suma de o mie, două mii de euro, care ar putea fi folosită pentru cantonamentul unei echipei din cadrul clubului”, a mai afirmat directorul CSS Zalău.
După numirea în funcţia de director, Faur a înfiinţat şi o Asociaţie a Părinţilor. „Am încercat să revitalizăm relaţia cu părinţii, prin determinarea acestora să-şi înfiinţeze o Asociaţie a Părinţilor în cadrul Clubului Sportiv Şcolar. Poate, pe viitor vom reuşi să atragem fonduri şi prin această asociaţie”.
„Mulţi părinţi nu ştiau ce secţii există în cadrul clubului”
Chiar dacă CSS Zalău are aproape 40 de ani de la înfiinţare, directorul Dorian Faur ne-a dezvăluit că există şi acum părinţi care nu ştiu ce fel de secţii sportive există în cadrul clubului.
„La început, am întâlnit părinţi care nici nu ştiau ce secţii avem în cadrul clubului. Ar fi în avantajul nostru să fim cât mai cunoscuţi şi să se vadă rezultatele profesorilor şi antrenorilor care lucrează aici. În acest sens, o altă parte spre care ne-am axat în ultima perioadă este site-ul CSS Zalău ,care funcţionează de aproximativ trei săptămâni”.
„Este tot mai greu să găseşti elemente dotate cu calităţi motrice”
A devenit o problemă naţională, nu doar locală atragerea copiilor spre sport, mai ales către cel de performanţă. Directorul CSS Zalău a precizat că este tot mai greu de găsit elemente dotate cu calităţi motrice pentru a face sport de performanţă şi dornice să urmeze o carieră sportivă.
„Este o problemă foarte mare atragerea copiilor către sportul de performanţă. Dorinţa părinţilor de a-şi trimite copiii să facă sport este una, iar să găseşti elemente dotate cu calităţi motrice necesare pentru a putea face sport de performanţă este cu totul altceva. Din păcate, calculatorul, tableta, facebook-ul şi alte atracţii îi fac pe copii să-şi piardă puţinul timp liber pe care-l au după orele de curs. Selecţia este permanentă la clubul nostru, dar, de multe ori sunt dezamăgiri mari. Te ocupi de un copil timp de doi, trei ani, iar când să beneficiezi de roadele muncii tale, acesta renunţă la sport din diferite motive”.
Echipamente sportive de zece ani
Clubul Sportiv Şcolar Zalău, ca toate celelalte CSS-uri din ţară, aparţine Ministerului Educaţiei, de unde provine şi majoritatea bugetului. Însă, în ultimii zece ani nu s-au mai alocat fonduri pentru achiziţionarea de echipamente şi articole sportive, astfel că juniorii din cadrul clubului evoluează în campionate cu echipamente cumpărate în 2006 şi 2007.
„Avem câte două feluri de echipament pentru toate echipele care activează în campionatele naţionale, dar ele sunt uzate, fiind achiziţionate până în urmă cu zece ani. Sper să reuşim în perioada următoare achiziţionarea unor echipamente noi, chiar şi cu ajutorul unor sponsori a căror firme să le înscripţionăm pe tricouri”, a mai precizat Dorian Faur.
Cantonament pentru majoritatea sportivilor
Spre deosebire de anii anteriori, Clubul Sportiv Şcolar a reuşit la începutul acestui an să efectueze un stagiu de pregătire atât pentru grupele mari de juniori, cât şi pentru cele de începători. Aproape 100 de copii din cadrul clubului au început anul într-un cantonament la Ocna Şugatag, iar grupele mici au efectuat un mini-stagiu de pregătire în luna decembrie a anului trecut, tot la Ocna Şugatag.
„Aproape 472”? Mai precis nu se poate? De exemplu, 471,9
reinfiinteaza sectia de volei fete de la CSS.
Sunt nspe mii de sectii de volei baieti si nici macar una de volei fete.
Dupa ce a plecat Iako s-a ales praful de sectia asta…