Zvonoteca

# Furturi peste furturi în satul cu nume de lupoaică, să înţelegeţi, din comuna Creaca. Hoţii par să nu mai aibă frică nici măcar de oamenii legi la cât de mult şi de bine „acţionează” în ultimul timp. Poate, chiar nu există prin zonă oameni de-ai legii, cel puţin care să fie în stare să-şi facă meseria aşa cum trebuie. Dacă nu puteţi, cere-ţi ajutor, doamne iartă-mă, nu-i o ruşine. Mai bine să solicitaţi sprijinul colegilor, decât să spună toată lumea că oamenii legii din zonă sunt vai de mama lor. Să trăiţi, tovarăşi, că o duceţi bine!

# Tare bine o picat omătul ăsta de ieri dimineaţă că, măcar o mai astupat din gropile ieşite în ultima vreme pe drumurile din municipiu. Nu ştim câte de mult îi pasă edilului de ele, dar de una, cu siguranţă este foarte „interesat”, cea de pe Cloşca, de lângă televiziune. O fi cu dedicaţie?

One Thought to “Zvonoteca”

  1. Zalauan

    D-le redactor-sef, unde este articolul din 22 ianuarie, articol in care se facea referire la d-na doctor Bogdan? De ce l-ati suprimat? V-a dat telefon mafia politica din Zalau, spunandu-va sa-l scoateti, astfel s-o protejati pe sotia doctorului Bogdan, prieten cu POP, senatorul analfabet. Cum poate sa fie prieten un intelectual cu un analfabet?

Leave a Comment