Volei Municipal Zalău a pierdurt cu scorul de 1 – 3 meciul susţinut miercuri seara, în Finlanda, în faţa echipei Valepa Sastamala, din cadrul primei manşe a fazei întâi din sferturile de finală ale Cupei CEV
Volei Municipal Zalău a început cu un eşec de 1 – 3 şi actualul sezon al Cupei CEV, pierzând pe terenul mult mai titratei Galatasaray Istanbul. În returul de la Zalău, vicecampioana României a reuşit să se impună prin „setul de aur”, după ce actul de debut i-a revenit echipei din Turcia. Disputa primei manşe din faza întâi a sferturilor de finală ale Cupei CEV a început la fel pentru voleibaliştii zălăuani, care au cedat cu 1 – 3 în faţa finlandezilor de la Valepa Sastamala. Zălăuanii s-au regăsit de puţine ori în actul de debut, pe care l-au pierdut cu 16 – 25, graţie unui joc foarte bun făcut de coordonatorul Mikko Esko. Finlanedul a ieşit la rampă şi în debutul setului al doilea, în care finlandezii au condus cu 6 – 0. Zalăul a revenit la două puncte, prin atacurile reuşite de Marian Bala şi Ciprian Matei, dar gazdele au avut, din nou, prim-panul în final, câştigând cu 25 – 17.
Jocul vicecampioanei a arătat mult mai bine în actul trei. Libero-ul Adrian Feher a avut o preluară bună, iar coordonatorul Marin Lescov i-a „servit” perfect pentru atac pe Bala şi Matei. Volei Municipal s-a impus cu 25 – 20 în setul trei, dar nu a reuşit să trimită meciul în tie-break, pierzând parţialul patru cu 25 – 19, după ce diferenţa la al doilea time-out tehnic era deja de opt puncte în favoarea echipei din Finlanda.
Meciul retur este programat miercuri, 27 ianuarie, de la ora 18, în Sala Sporturilor din Zalău.