Lipsa veniturilor constante i-a adus pe foarte mulţi zălăuani în imposibilitatea de a-şi plăti la timp taxele şi impozitele la bugetul local. La finalul anului trecut, în 31 decembrie 2015, în evidenţa Primăriei Municipiului Zalău, se aflau aproape 12.000 de persoane – restanţiere la plata taxelor locale.
La începutul anului în curs, Primăria Municipiului Zalău avea de recuperat peste 25.000.000 de lei de la diferiţi contribuabili. Printre aceştia se numără şi un zălăuan care “a uitat” să-şi achite la serviciul Taxe şi Impozite Locale din cadrul Primăriei Zalău o datorie restantă de 17 ani – din anul 1999. Potrivit unor informaţii furnizate de biroul de presă al Primăriei, la începutul 2016 restanțele la plata impozitelor și taxelor locale, înregistrate la Primăria Municipiului Zalău au fost în cuantum de 25.369. 000 de lei, din care: 11.042.000 de lei restanțe persoane fizice, aferente unui număr de 11.032 de cazuri și 14.327.000 de lei restanțe persoane juridice, aferente unui număr de 896 de cazuri. Astfel, în urma analizei acestor sume, numărul persoanelor fizice, care înregistrau restanţe peste suma de 500 de lei, în ianuarie 2016, a fost de 3.760 de cazuri, iar numărul persoanelor juridice care înregistrau restanţe de peste 1.000 de lei – 298 de cazuri.
Datorii neachitate de 17 ani
Cea mai veche datorie la bugetul local pe care un contribuabil – persoană fizică o are de achitat, încă din 1.999, este de 44.19 de lei – reprezentând impozitul pe clădire. De asemenea, în cazul persoanelor juridice, cea mai veche datorie la buget pe care o are de achitat un zălăuan administrator al unei societăţi cu capital privat, este din anul 2003 în valoare de 25 de lei. Suma reprezintă o amendă contravenţională. Potrivit sursei citate, pentru recuperarea datoriilor s-au demarat măsuri de executare silită prevăzute de Ordonața Guvernului nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, republicată cu modificarile și completările ulterioare, pentru un număr de 11.212 de cazuri noi, constând în somații, adrese de înființare a popririi şi sechestre.
Singura soluţie pentru datornici râmâne plata integrală a datoriei sau plata parţială, în funcţie de posibilităţile materiale. În prezent, datornicii la bugetul local pot fi scutiţi de penalităţile de întârziere. Începând cu cea de a doua jumătate a lunii decembrie 2015, printr-o Hotărâre a Consiliului Local (CL) nr. 305 a fost aprobată facilitatea fiscală constând în anularea majorărilor de întârziere, în cotă de 73,3 la sută. Şi asta pentru plata până la 31 martie 2016 a obligațiilor de plată principale restante la 30 septembrie 2015 inclusiv, constând în creanțe de natură fiscală datorate bugetului local de către contribuabilii de pe raza administrativ teritorială a Municipiului Zalău.
NICI PAUL MAGHIU NU SI-A ACHITAT RESTANTELE!
Dupa 5 ani datoriile se prescriu
În democraţie, penalizările se anulează, numa fraerii sunt cu datoriile la zi. Democraţii asta oferă, zile libere, anulare de penalităţi. Ei nu oferă locuri de muncă, nu, nu, astea-s idei ceauşiste !