Structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au înregistrat, pe total județ, o creştere cu un procent de 12 la sută (+16,2 la sută turişti români şi +20,9 la sută turişti străini). Comparativ cu luna noiembrie 2014, în luna noiembrie 2015, înnoptările în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au crescut cu 16,8 la sută (+19,7 la sută turişti români şi + 5,5 la sută turişti străini). Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna noiembrie 2015 au însumat 3.091 turişti (91,9 la sută turişti români şi 8,1 la sută turişti străini), în creştere cu 12 la sută față de cele înregistrate în luna corespunzătoare din anul precedent. Referitor la sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deținut-o turiştii din Europa cu 91,6 la sută din total turişti străini iar în cadrul acestora turiştii din Italia cu 21,4 la sută.
Sosirile în hoteluri dețineau, în luna noiembrie 2015, o pondere de 58,8 la sută din totalul sosirilor în structurile de primire turisticăcu funcțiuni de cazare Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în luna noiembrie 2015 au fost în număr de 7.984 (90,7 la sută turişti români şi 9,3 la sută turişti străini) în creştere cu 16,8 la sută față de cele înregistrate în luna corespunzătoare din anul precedent. Referitor la înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deținut-o turiştii din Europa cu 88,3 la sută din total turişti străini iar în cadrul acestora turiştii din Italia cu 25,3 la sută. Înnoptările în hoteluri dețineau, în luna noiembrie 2015, o pondere de 71,6 la sută din numărul total de înnoptări în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare.
Durata medie a şederii în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare, în luna noiembrie 2015 a fost de 2,5 zile la turiştii români şi 3 zile la turiştii străini.
Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare, în luna noiembrie 2015, s-au înregistrat la hoteluri (26,4 la sută), vile turistice (16,4 la sută), pensiuni turistice (10,3 la sută). Informaţiile ne-au fost furnizate de Direcţia de Statistică a Judeţului Sălaj.