Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a transmis astăzi o adresă către Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice și către Ministerul Transporturilor prin care solicită modificarea legislației în vigoare care reglementează transportul pentru studenți pe calea ferată cu mijloacele de transport feroviar intern, astfel încât aceștia să beneficieze de o reducere de 50 la sută pentru transportul feroviar, pentru toate tipurile de trenuri și toate categoriile de locuri, indiferent de distanțele călătoriilor, pentru toți studenții (de la toate cele trei cicluri: licență, masterat, doctorat) înmatriculați la instituții de învățământ de stat sau particulare acreditate, indiferent de forma de învățământ pe care o urmează, de vârsta pe care o au și de naționalitatea acestora, pentru un număr nelimitat de călătorii într-un an calendaristic.
Studenții au beneficiat de acest drept încă din 1995, dar acesta a fost restrâns de-a lungul timpului, ajungându-se astăzi la situația în care doar studenții de la universitățile de stat, forma de învățământ la zi, având loc bugetat și care au cel mult 26 de ani beneficiază de un număr limitat de călătorii anual, printr-o procedură birocratică învechită ce presupune eliberarea unui carnet de cupoane. Măsura propusă de ANOSR va încuraja mobilitatea studenților și participarea acestora la evenimente naționale și internaționale și, în plus, va genera creșterea numărului de călători, în condițiile în care acest trend este unul negativ, dat fiind faptul că studenții reprezintă una din categoriile care utilizează cel mai frecvent transportul feroviar. ANOSR a realizat și o analiză care să ilustreze evoluția legislației de resort, pentru a evidenția modalitățile prin care Guvernul României a limitat de nejustificat sau extrem de sărăcăcios argumentat, acest drept al studenților, de-a lungul anilor.