Eros şi sexualitate în Dacia romană
Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă (MJIAZ) a organizat miercuri vernisajul unei expoziţii mai puţin obişnuite, dar deloc mai puţin interesante, cu tematica sexualităţii şi erotismului popoarelor care au trăit în Dacia Romană. Concepută ca o intervenţie nouă, insolită şi puţin “picantă” în peisajul cultural al Zalăului, fără false pudori sau “perdele trase” inutil, inedita expoziţie s-a bucurat de succes încă din primele momente ale vernisajului. Şi asta pentru că zeci de doritori, în mar eparte foarte tineri, s-au grăbit, mânaţi de o curiozitate cât se poate de firească, să vadă, să admire, să citească şi să afle cât mai multe despre ceea ce numim sexualitate în ansamblul ei, dar şi despre felul în care aceasta era percepută, înţeleasă, exprimată şi trăită în vremurile înaintaşilor noştri. Organizatorii expoziţiei au fost impresionaţi de numărul mare de participanţi la vernisaj şi au spus că deşi se aşteptau ca aceasta să stârnească curiozitatea multor zălăuani, numărul celor veniţi încă din prima zi le-a depăşit aşteptările.
Directorul MJIAZ, Corina Bejinariu, a spus, în discursul ţinut la vernisaj, că o astfel de expoziţie “sparge”, oarecum, anumnite “bariere” însă face acest lucru cu delicateţe şi responsabilitate într-o măsură care nu poate leza, sub nicio formă, moralitatea, decenţa sau bunul-simţ. “ Viaţa privată, sexualitatea şi modalităţile în care aceasta era manifestată în epoca în care a existat Dacia Romană sunt lucruri care au stârnit mereu curiozitatea şi interesul oamenilor. Raţiunile pentru care am decis să ieşim puţin din tiparul clasic în care, în mod normal, un muzeu îşi organizează un eveniment şi prin efortul conjugat al mai multor instituţii de profil din ţară, am reuşit să adunăm o serie de exponate valoroase, documente, materiale care vor reuşi cu siguranţă să aducă un plus de informaţie ori să răspundă la întrebări, mai ales ale celor venite din partea tinerilor, legate de acest subiect, tratat de multe ori ca fiind unul tabu. Trăim vremuri în care acest subiect face parte zi de zi din viaţa noastră.
În forme mai mult sau mai puţin plăcute, mai mult sau mai puţin decente, sexualitatea este astăzi prezentă sub toate formele, în toate mediile, unele de bun augur altele mai puţin aducătoare de beneficii reale” a spus directorul Muzeului. Primul eveniment al Muzeului Judeţean din acest an a găzduit aşadar acest eveniment, adus, prin efortul unei echipe formate din muzeografi şi cercetători ştiinţifici de la opt muzee din ţară, un eveniment “exotic” un tablou al vieţii private din vremurile care au stat la baza existenţei noastre. Fără a avea nimic care să ne trimită cu gândul la indecenţă, expoziţia aduce în faţa publicului exponate interesante, statuete, ceramică, obiecte şi podoabe care au la bază această tematică, dar şi un “dormitor roman”, complet amenajat şi decorat.
Şeful Secţiei cercetare din cadrul MJIAZ, dr. Horea Pop, a fost “sufletul” acestei expoziţii, el fiind cel prin efortul căruia toate exponatele au fost aduse laolaltă şi prezentate, pentru prima dată sub această formă, la Zalău. Vor urma şi alte “escale” în această călătorie a lui Eros, pentru că expoziţia va fi prezentată în lunile care urmează, în mai multe oraşe din ţară. “Muzeul nu poate să rămână în afara raţiunilor societăţii actuale, iar o astfel de expoziţie are, desigur, şi raţiuni de marketing. Însă dincolo de ele, prin astfel de evenimente încercăm să ieşim din “obişnuit”, din rutină şi aducem în faţa publicului şi alte subiecte în afara celor cu care Muzeul şi-a obişnuit deja iubitorii” a conchis Corina Bejinariu.
Sexualitatea, erotismul şi corpul omenesc privit prin prisma lor, rămân subiecte pentru care oamenii vor avea mereu un interes crescut, o curiozitate, o dorinţă, un semn de întrebare, de cele mai multe ori cu mult mai mari decât ceea ce se lasă a fi perceput şi înţeles de către ceilalţi, sau poate chiar de către noi înşine. Expoziţia deschisă începând de miercuri la Zalău “pune la pământ” falsa pudoare, mai nocivă în sine decât ceea ce vrea să ascundă uneori, aducând un plus de inedit şi originalitate instituţiei.
De vazut. Multumim.
cand gatati cu sexul mai vindeti palinca?
de ce nu va privatizati? intrati in legalitate cu palinca
cu cat ii kilu??