Consiliul Judeţean Sălaj va susţine şi în acest an sportul de performanţă, după ce consilierii judeţeni au aprobat marţi, în cadrul unei şedinţe extraordinare, plafonul maxim al finanţării, alături de regulament pentru repartizarea sumelor destinate activităţilor de performanţă a structurilor sportive locale, participante la competiţiile naţionale şi internaţionale.
Votul privind aprobarea regulamentului a fost acordat de toţi consilierii judeţeni, cu o singură abţinere, cea a lui Marius Şandru.
La şedinţa de comisie dinaintea celei extraordinare, consilierul Livia Chende s-a arătat nemulţumită de faptul că instituţia Consiliului Judeţean a inclus în bugetul pentru anul 2016 numai ramurile handbal, volei şi fotbal.
La fel ca în anii anteriori, cea mai mare sumă îi va reveni, după aprobarea ei în şedinţa din 22 ianuarie şi după semnarea contractului de finanţare, Handbal Club Zalău, clubul manageriat de Gheorghe Tadici urmând să primească 2,4 milioane de lei. Restul sumei, de 150 de mii de lei, va fi repartizată în mod egal cluburilor Volei Municipal Zalău, Fotbal Club Zalău şi Luceafărul Bălan, fiecare urmând să beneficieze de 50 de mii de lei.
Repartizarea sumelor se va realiza în două tranşe egale, respectiv pentru activităţile sportive de performanţă desfăşurate în anul bugetar 2016, aferente anului competiţional 2015 – 2016, cât şi pentru activităţile sportive de performanţă desfăşurate în anul bugetar 2016, aferente anului competiţional 2016 – 2017.