Proiectul ”A.P.I. – Lumină și Culoare”, dezvoltat de o echipă de profesori valoroşi de la Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” Zalău, a ajuns la etapa în care se poate vorbi la modul concret despre una dintre cele mai aşteptate activităţi, respectiv Expoziţia de fotografie.
Ideea acestui proiect a pornit din dorinţa de a da o altă faţă instituţiei noastre de învăţământ, de a face ca şcoala în sine să fie un loc primitor pentru toţi cei care îi calcă pragul. În urma reabilitării corpurilor de clădire, am realizat că, pe lângă confort, liceul nostru are nevoie de culoare, pentru a asigura un cadru familial plăcut în care actorii procesului de învăţământ să se simtă confortabil. Considerăm că pereții albi nu sunt specifici unei unități de învățământ, tocmai de aceea ne-am propus să schimbăm acestă stare de fapt. Pe de altă parte, avem elevi și profesori pasionați de fotografie, iar expozițiile fotografice sunt o tradiție în școala noastră. Promovând arta fotografică, încercăm să pavoazăm spațiile școlii prin afișarea unor fotografii realizate de către elevi și profesori ai liceului nostru, fotografii ce vor fi însoțite de citate/texte cu mesaj educațional. Din 1951 de fotografii participante la concurs, juriul specializat a selectat 100 de fotografii care vor face obiectul pavoazării spațiilor școlii. Autorii fotografiilor sunt foşti şi actuali elevi, precum şi profesori ai Colegiului Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” Zalău: Barna Robert, Criste Marius, Cupșa Vlad, Fodoca Cezar, Mastan Claudiu, Mesaroș Ronel, Miclea Alexandru, Nagy Ștefan, Petriș Alexandru, Poptelecan Ionuț, Șortan Bogdan, Stoica Adina, Chende Ana Maria, Man Cristian, Matyas Mirel,
Toate cele 100 de fotografii câştigătoare vor fi expuse în cadrul unei expoziții intitulate ”A.P.I. – Lumină și Culoare”, al cărei vernisaj va fi dedicat Zilei Artei Fotografice din România (11 ianuarie) dar și Zilei Culturii Naționale (15 ianuarie).
Prin urmare, toţi cei interesaţi, de la elevi şi profesori pasionaţi de fotografie la reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ şi membri ai comunităţii locale şi mass-media, sunt aşteptaţi miercuri, 13 ianuarie 2016, la ora 13°°, în Sala festivă a Colegiului Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” Zalău, pentru a celebra arta fotografică şi pentru a mai scrie o pagină frumoasă în comunitatea „A.P.I.”.
Echipa de proiect