Peste 70 de conducători auto au rămas fără permise, în urma controalelor în trafic făcute de poliţiştii de la Rutieră în luna decembrie.
Pe întreaga reţea de drumuri din zona de competenţă, îndeosebi pe cele cu valori ridicate de trafic, în ultima lună, efectivele poliţiei rutiere au acţionat, cu precădere, pentru asigurarea unui caracter de continuitate a activităţilor de prevenire în domeniul infracţionalităţii rutiere şi de protejare a vieţii şi integrităţii fizice a participanţilor la trafic.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, în intervalul menţionat, echipajele de poliţie rutieră au acţionat pentru descurajarea încălcării normelor rutiere de către participanţii la traficul rutier şi prevenirea implicării acestora în accidente de circulaţie, oamenii legii desfăşurând 89 de acţiuni cu efective mărite. „În acest context, au fost constatate 17 infracţiuni, din care nouă la regimul circulaţiei rutiere şi au fost aplicate 1.949 de sancţiuni contravenţionale. Valoarea amenzilor se ridică la 324.500 de lei. De asemenea, pentru diferite încălcări ale normelor rutiere, care sunt sancţionate şi cu aplicarea măsurii tehnico-administrative de reţinere a permisului de conducere şi/sau a certificatului de înmatriculare, a fost suspendat dreptul de a conduce, pe loc, unui număr de 71 de conducători auto şi au fost reţinute 30 certificate de înmatriculare”, a declarat sursa citată.
Nouă accidente grave
Pe de altă parte, cu toate măsurile luate şi activităţile întreprinse, reprezentanţii IPJ Sălaj susţin că, la nivelul judeţului, au fost înregistrate, în cursul lunii decembrie, nouă accidente de circulaţie grave, soldate cu un mort şi opt răniţi grav. Totuşi, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, s-a constatat o scădere a numărului evenimentelor rutiere grave. Astfel, în luna decembrie a anului 2014, s-au înregistrat 18 accidente grave soldate cu doi morţi şi 17 răniţi grav.
Oamenii legii precizează că principalele cauze ale evenimentelor rutiere grave, înregistrate în ultima lună a anului 2015, sunt traversarea neregulamentară, abateri ale bicicliştilor de la normele rutiere şi circulaţia pietonilor pe partea carosabilă. „Pentru a preveni astfel de fapte şi pentru a nu deveni victima vreunui accident rutier recomandăm, din nou, participanţilor la trafic, să circule cu atenţie sporită şi să respecte cu stricteţe regulile de circulaţie”, au menţionat reprezentanţii IPJ Sălaj.