Anul sportiv 2015 nu a fost, nici pe departe, cel mai bun din istorie pentru judeţul Sălaj, dar, am putea spune că majoritatea ramurilor sportive importante şi-au dus la bun sfârşit obiectivele trasate la început de 2015. Într-un an în care cluburile reprezentative s-au văzut, la un moment dat, ameninţate cu desfiinţarea, s-a încercat obţinerea unor rezultate notabile sau cel puţin decente, iar eforturile depuse în acest sens au fost vizibile.
Sălajul a avut în 2015 o câştigătoare a Cupei României la volei masculin, ceea ce nu se mai întâmplase de trei ani, iar în campionat, Volei Municipal a devenit, din nou, vicecampioana ţării. A fost cel mai bun rezultat obţinut în 2015 de o echipă sălăjeană, o performanţă care poate fi repetată în acest an. FC Zalău a terminat pe locul patru ediţia 2014 – 2015, fiind cel mai bun rezultat din istoria clubului. S-a trecut, între timp, de la extaz la agonie, deoarece viitorul clubului atârnă acum de un fir de aţă. HC Zalău s-a zbătut în Liga Naţională şi a terminat la mijlocul clasamentului, lăsând în spate echipe cu un buget peste cel de care dispune clubul condus de Gheorghe Tadici. Marius Paşca a reuşit să ducă Luceafărul Bălan în Liga a III-a, realizând una dintre surprizele jocurilor de baraj, după ce a eliminat Olimpia II Satu Mare, o formaţie mai bine cotată la acea vreme. Sălajul a avut rezultate bune, unele foarte bune şi la sporturile individuale. Iulia Cliţan, sportivă legitimată la CS Terra Kid – Zalău, a devenit cvadruplă campioană mondială şi, pentru prima dată, sportiva anului în Sălaj la sporturi neolimpice. Călin Marincaş, multiplu campion mondial la karate, a urcat şi anul trecut pe cea mai înaltă treaptă a podiumului mondial. Dan Chiş, instructorul CS Dani-San Zalău, a cucerit pentru prima dată în carieră aurul european.
Atletul de la Liceul cu Program Sportiv „Avram Iancu” Zalău, Cătălin Marian, a devenit vicecampion balcanic la cros, fiind primul sportiv din cadrul acestui liceu care obţine calificarea la un Campionat Balcanic de Cros după o pauză de zece ani. Paula Todoran a devenit campioană naţională atât la semimaraton, cât şi la maraton, rezultate pe care le-a obţinut şi în anii anteriori. Clubul Sportiv Municipal Zalău nu se mândreşte, însă, doar cu Paula Todoran la secţia de atletism. Daniela Cîrlan, sportivă antrenată de Lorena Boberschi, este, până în prezent, singura sportivă legitimată la un club din Sălaj care şi-a îndeplinit baremul de calificare la Jocurile Olimpice din această vară, de la Rio de Janeiro.
Rezultatele din 2015 nu fac altceva decât să-i oblige pe sportivi şi pe antrenorii acestora să obţină performanţe cel puţin la fel de bune în noul an, iar pe noi, cei care-i susţinem şi le suntem alături, să facem acest lucru pe mai departe şi să sperăm că despre judeţul Sălaj se va vorbi frumos nu numai la întrecerile naţionale, ci şi în cele europene şi mondiale. Prin toate acestea, nici Jocurile Olimpice din Brazilia nu ar fi o “stea” de neatins, pentru sportul din Sălaj.