O nouă aplicaţie care poate fi accesată de pe laptopuri sau telefoane mobile, a fost lansată de Compania Căile ferate Române, venind în sprijinul călătorilor şi al celor care doresc să se informeze cu privire la poziţia unui tren, la un moment dat, pe traseu. Nu doar pentru informarea în timp real a călătorilor despre graficul de circulaţie al trenurilor, ci şi pentru a afla şi întârzierile acumulate într-un anumit moment, staţionările, sosirile în gări precum şi alte informaţii, pe site-ul CFR SA este de acum funcţional programul IRIS care oferă toate aceste date referitoare la un tren aflat în circulatie în momentul căutării. Programul poate fi accesat aici .
În plus, CFR a adaugat webcam-uri pentru tabelele de sosiri şi plecări din alte trei mari gari din ţară: Braşov, Craiova şi Timisoara, link-ul fiind foarte util pentru pasagerii care vor sa afle cat de mari sunt întarzierile. Acest gen de programe urmează să fie implementate şi în alte gări din ţară.