Preţul energiei electrice nu mai scade din această lună, aşa cum declarat preşedintele Autoritaţii naţionale de reglementare în domeniul energiei, Nicolae Havrileț. Iniţial au fost anunţate reduceri de până la 5 la sută pentru facturile de la Electrica. Aceată scădere a fost anunţată ca o consecinţă fericită a creşterii consumului de energie electrică.
Ieftinirea curentului a fost anunţată pentru 1 ianuarie 2016, dar fără a fi luate în calcul noile tarife de distribuţie a serviciilor. În urma declaraţiilor apărute, Electrica Furnizare a precizat că deocamdată nu poate fi luată în calcul o scădere a preţurilor.
“Scăderea preţului mediu din facturile de energie electrică nu se poate confirma până nu se vor definitiva şi publica ordinele ANRE de stabilire a tarifelor reglementate de transport, distribuţie şi servicii sistem. Modificarea preţului din facturi depinde de preţul stabilit de ANRE pentru energia electrică furnizată la tarifele reglementate, “ a declarat Camelia Lesovici, şefa serviciului comunicare şi relaţii publice de la Electrica Furnizare. O reducere a preţului la energia electrică nu înseamnă automat și o reducere a facturii consumatorului final. Până nu va avea loc licitaţia pentru Piaţa Centralizată a Serviciului Universal nu se poate confirma o scădere a preţului energiei electrice. Conducerea Sucursalei de Distribuţie a Energiei Electrice SDEE Zalău nu a primit până în prezent informaţii noi legate de posibilitatea scăderii preţului la energia electrică pentru consumatorii casnici sau persoane juridice. Aşadar, cel puţin deocamdată, tarifele la distribuţia energiei electrice ramân neschimbate pentru toate tipurile de consumatori.
Daca Dl ziarist se documenta, vedea ca exista ordinul ANRE173 publicat in MO 940/18.12.2015 unde s-au aprobat tarifele de distibutie a en el pentru 2016. De exemplu: in 2015 tariful de distributie pe joasa tensiune era 112,15 lei/Mwh iar pentru 2016 este de 103,54 lei/Mwh. Diferenta este de -8,61 lei/Mwh !!!!
Asta pentru corecta informare a cititorilor dvs.
Stai tu linistit cu ordinele ANRE! Pe mine (si pe toti cetatenii) ma intereseaza facturile care vin pt populatie nu pt marii consumatori! Doar consumatorii industriali vor beneficia cu adevarat de reducerea asta de care vorbesti tu si care oricum este nesemnificativa. Era vorba de reduceri consistente in discutiile de anul trecut si care vizau POPULATIA. despre asta este vorba si acum. Mai mult, din 1 ian, românii sunt obligaţi să subvenţioneze si mai mult energia produsă din surse regenerabile! iar măsura asta o vei regasi exact pe factura ta de energie. Deci, despre ce reduceri sa vorbim? Stai linistit. vei plati chiar mai mult.
bulgarii au iesit in strada cand au aflat ca i-au furat cei de la energie electrica,pe noi ne fura pe fata cu mizeriile de certificate verzi si cu salariile nesimtite de la conducerile electica furnizare ,distributie ,….de parca ar gestiona averea lui masa muncita in cinci generatii.si noi ii lasam.sa ne fure in continuare. de aia ne meritam soarta.
Pentru dd
Nu ai inteles nimic,
faceam referire NUMAI la modul ,,obiectiv si corect ,, cu care ziaristul a tratat problema. Atat !
Păi „băieții jmecheri din energie” din ce să se ÎMBUIBE (salarii și prime mari, conturi babane, vile, case de vacanță, mașini și amante mai scumpe)??? A scăzut TVA, dar ei țin prețul la fel, diferența în buzunarele cui intră?
asa va trebuie !!!alt guvern alte decizii !!!mai liberale !!!!!!!!
SA LE SPUNA PARINTII LA ACEI TINERI CARE AU IESIT SA SCHIMBE GUVERNUL CA INTR-ADEVAR S-A SCHIMBAT GUVERNUL SI DE ACUMA O VOR DUCE MAI BINE !!!! ASA CUM LE-A PROMIS PRESEDINTELE !!!!ASA INCET PAS CU PAS !!!!!!!!!!!!!!!!!