În linii mari, ceea ce am cumpărat în ultima zi a anului trecut, cu 100 de lei, ne-ar costa începând cu prima zi a lui 2016, puţin peste 96 de lei. Acesta ar fi rezultatul scăderii TVA de la 24 la 20 la sută începând cu primele ore din noului an. La alte produse la care s-a redus acciza sau a fost eliminată, modificările de preţ vor fi chiar mai mari.
Comercianţii au aşadar, ca primă obligaţie începând din 1 ianuarie 2016, de a percepe TVA de 20 la sută, în loc de 24 la sută, cât se percepea până zilele trecute. Reducerea se va aplica tuturor produselor nealimentare, de la haine şi cosmetice la electronice şi autoturisme. Istoria şi experienţa ne arată însă că durează cel puţin câteva luni până când toate preţurile se vor “alinia” la noile reduceri de TVA.
Totuşi, benzinăriile au redus deja preţurile încă din primele minute ale anului 2016, astfel încât preţul litrului de benzină a scăzut în multe unităţi de alimentare cu conbustibili, sub 4,7 lei. TVA-ul scade la 9 la sută şi la apă, ceea ce înseamnă o ieftinire de peste 12 la sută a celui mai important “element” din viaţa noastră. Aici este însă posibil ca unii furnizori să păstreze pretul prin cresterea celui fără TVA pentru a acoperi investiţiile viitoare.
Marii fermieri vor beneficia direct de această scădere pentru că irigaţiile îi vor costa mai putin. Aceleaşi veşti bune vin şi pentru micii producători sau pentru cei care produc doar pentru consumul propriu, udatul gădinilor şi al livezilor pe timpul verii şi al toamnei vor subţia ceva mai puţin bugetul gospodarilor. Tot începând cu 1 ianuarie a fost eliminată taxa de 1 la sută pentru construcţiile agricole, cum sunt hambarele şi silozurile, acest lucru înseamnând că recolta de anul acesta va fi produsă cu cheltuieli mai mici iar profitul ar putea creşte simţitor.
Veselie şi în rândurile consumatorilor de băuturi alcoolice. La băuturile spirtoase scăderea de preţ este una substanţială, ajungând până la 20 la sută, conform estimărilor facute de patronatele din domeniu. La alte produse a fost complet eliminată acciza introdusă în urmă cu doi ani, cu rolul de a compensa, spre exemplu, reducerea TVA-ului la pâine, ce a avut loc în septembrie 2013. Vorbim despre un produs iubit de multă lume – cafeaua, dar şi despre bijuteriile din aur si platină, confecţii de blană naturală, autoturisme cu motoare de peste 3 litri, arme de vânătoare, iahturi şi bărci cu motor.
Veştile bune nu ajung însă în… locurile pentru fumat. Pe lângă legea care interzice fumatul în locurile publice, fumătorii vor fi afectaţi şi de creşteri de preţuri, astfel încât ei vor plăti mai mult, indiferent ce marcă de ţigarete fumează, deoarece creşte acciza şi la tigările clasice, fiind accizat totodată, în premieră, şi lichidul pentru tigările electronice.
Aşteptăm să vedem reducerea la apa menajeră, făcută de C A Someş. În Zalău avem cea mai scumpă apă menajeră din ţară, de peste zece ori mai scumpă decât pe vremea comuniştilor. Cică s-a privatizat !