Pensii speciale pentru dascăli

Dascălii cu peste 30 de ani vechime vor beneficia de pensie specială. Cel puţin asta prevede un proiect de lege ce ar putea fi luat în discuţie după vacanţa parlamentară. Proiectul prevede că “personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control, cu o vechime efectivă de cel puţin 30 de ani în învăţământ, beneficiază, la împlinirea vârstei legale de pensionare, de pensie de serviciu în cuantum de 80 la sută din media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de activitate înainte de data pensionării”. Iniţiatorii proiectului spun că o astfel de lege asigură “recunoaşterea statutului cadrelor didactice în societate, precum şi echitate în raportul cu alte categorii care beneficiază de pensii în condiţii speciale. (…). Uzura – fizică şi morală – generată de exercitarea muncii de formare a tinerilor e cel puţin egală cu aceea a magistratului. Complexitatea meseriei de dascăl cere un efort susţinut şi permanent de pregătire şi perfecţionare, pe toată durata activităţii. Dascălul este nevoit să facă faţă stresului accentuat al meseriei, în aşa fel încât să nu se resimtă efecte negative în interacţiunea cu elevii”, se mai arată în expunerea de motive. Proiectul depus la Camera Deputaţilor, la finalul sesiunii parlamentare, se află în consultare publică, iar Senatul este for decizional.

3 Thoughts to “Pensii speciale pentru dascăli”

  1. Invata sa faci bani!

    Invata sa faci bani! Invata sa faci bani, cu un curs exceptional si GRATUIT! Pas cu pas, cu multe detalii clare si simple, invata sa faci bani! Cand vrei cu maxima seriozitate acest curs, cere informatii la adresa de email: dimka121193@gmail.com

  2. Tăunul

    Aceasta este o diversiune a derbedeilor de parlamentari. De fapt, pensii speciale trebuie date tuturor categoriilor profesionale, imposibil de altfel. JOS PENSIILE SPECIALE !

  3. Ar trebui intrat tare in parlamentarii astia

    Dupa nicio luna au si uitat ca lumea a iesit in strada, in primul rand, impotriva lor, dar tot nu se astampara…

Leave a Comment