Dragi actuali şi viitori aleşi

Se spune că Dumnezeu le poate face pe toate. Aşa şi este, însă aş spune că nu reuşeşte, în toată bunătatea Lui, un lucru. Să-i sature pe unii. Oricât ar încerca, nu reuşeşte, nu-I iese. Niciodată acest popor nu a asistat la un asemenea  val de furăciuni, extins ca o pelagră peste aproape toate instituţiile sau entităţile economice, indiferent despre cine sau ce vorbim, aşa cum s-a întâmplat în acest an.

Ieşitul în cătuşe, de pe scările DNA-ului, a devenit un spectacol cotidian, un roman-foileton transmis fără întrerupere, seară de seară. Cu alţi regizori, alţi actori, pe altă muzică. Palma legii, grea ca o lopată, a lovit în aproape toate cazurile pe deplin justificat iar arborele justiţiei şi-a întins crengile către municipii, oraşe, ajungând până în mediul rural acolo unde nici n-ai fi zis vreodată că s-ar mai putea întâmpla ceva senzaţional.

Iată că se întâmplă. Nici micul Sălaj, care, pe de o parte, arată celor care habar nu aveau că existăm pe hartă, că suntem un judeţ valoros și cu valori, nu scapă de lama tăioasă a codului penal. Lăsându-i  la o parte pe cei care ne fac cinste, căci, slavă Domnului, avem şi astfel de oameni, am avut şi avem exemple de oameni sus-puşi, de noi sau numiţi de alţii mai mari ca noi, care, pe lângă faptul că ne-au trădat încrederea, au dovedit că singurele lucruri cu care sunt dotaţi, în afară de cap acoperit sau nu cu păr, mâini şi picioare, sunt lipsa măsurii, viclenia şi minciuna.

Faţă de un hoţ care bagă mâna într-un buzunar nu ai foarte multe de spus. Asta are în sânge, asta face, însă, cu o urmă de demnitate care lipseşte cu desăvârşire unora “mari”, îşi asumă demn consecinţele. Pot să afirm din ceea ce am întâlnit de-a lungul anilor, că hoţii mărunţi sunt, de fapt, cu mult mai demni şi mai sinceri decât cei care nu se încurcă cu un furat din cămara sau geanta altuia. Mulţi dintre ei chiar regretă sincer ceea ce au făcut şi poţi vedea acest lucru fără să depui vreu efort. Pentru unii, căderea în acest păcat urât, hoţia, reprezintă – paradoxal – singura cale de a realiza faptul că ceea ce fac este o greşeală uriaşă şi că acest lucru nu mai trebuie repetat. Iar de cele mai multe ori, rezultatul unei hoţii mărunte este însăşi vindecarea. Însă atunci când vine vorba de hoţul îmbrăcat la “patru ace”, înconjurat şi atunci când stă pe budă de “aura” mulţumirii de sine, a importanţei pe care o reprezintă cu fiecare gură de aer pe care o expiră, lucruile se schimbă. Hoţul cu funcţie este, înainte de toate, un maestru.

Mi-aş dori să vă puteţi imagina, în cazul în care nu aveţi ocazia să staţi faţă în faţă cu astfel de oameni, cât de fidel sunt personificate duplicitatea, şiretenia şi desconsiderarea. Dacă eşti mai simţitor de fel, şi ştii ce înseamnă sinceritatea şi cinstea, te scuturi involuntar. Ţi se face pielea-găină. Nu sunt în măsură să dau vreun sfat celor care ne conduc sau celor care vor urma pe scaunele instituţiilor, ale Primăriilor în mod special, de anul viitor. Judecata mea ar părea simplă, chiar inutilă unora. “Toată lumea ştie ce se întâmplă dacă furi, dacă bagi mâna şi mai ales dacă o bagi şi uiţi să o mai scoţi.” Ei bine, iată că unii nu ştiu. Sau dacă ştiu, ignoră consecinţele care pot veni în cea mai crasă inconştienţă. Le-aş spune celor care au de gând să verse găleata cu promisiuni şi jurăminte prin oraşe, comune şi sate, în campania electorală care bate la uşă, cum arată un arest. Nu sunt fatalist şi nici nu vreau să sune a avertisment bombastic. E doar un exerciţiu de posibilă realitate, atât.

Ce se întâmplă acolo, cum trece un minut acolo, înăuntru. Cum trec zilele, lunile sau anii – pot realiza, printr-un exerciţiu de imaginaţie, toţi. Le-aş povesti ce mi-au spus cei cu care am vorbit, în nenumăratele ocazii cu care am vizitat un arest sau un penitenciar, aş încerca să le arăt cum plângeau cei de acolo şi îşi muşcau pumnii. Cum mă rugau să le povestesc de rude, de copii, despre cum e dincolo de gardurile înalte din fier forjat. Le-aş arăta fotografii dintr-o cameră de arest şi le-aş cere, dacă pot, să-şi imagineze cum începe o zi acolo. Cum, după o firească digestie, stai pe un wc turcesc şi urmezi cursul cotidian al naturii, în văzul şi auzul celor cu care împarţi 12 metri pătraţi. Cum tresari la fiecare mişcare, la fiecare zgomot, cum e să dormi cu neonul aprins deasupra capului, cum e să ieşi la plimbare într-o cuşcă zidită, cu o plasă de sârmă care desparte adâncul, de înalt. Iar acestea sunt doar câteva file de poveste, cele pe care trupul şi sufletul le primeşte acolo ca pe nişte lovituri de bici în fiecare secundă.

Ce simt ai tăi, ce-ţi fac şi cum îţi cresc copiii, cum era acasă, în patul tău, în baia ta, în viaţa ta. Mi-aş dori foarte mult să-i opresc pe cei care nu vor înţelege, măcar pe viitor, că prin ceea ce ar putea avea de gând să facă, se aruncă în cea mai mare şi neagră nenorocire din viaţa lor şi că totul se va prăbuşi, iremediabil de cele mai multe ori, în jurul lor, dar mai ales în ei. Sună naiv poate, pentru unii, acest îndemn: opriţi-vă din furat, “actuali”şi „viitori”, cei care aveţi sau pe care vă pasc astfel de gânduri! Gândiţi-vă la tot ceea ce aveţi, la ceea ce iubiţi, la ceea ce sunteţi, la libertate, la iarba verde şi la cerul albastru, dacă nu vă puteți gândi la poprul acesta care nici să mai asiste la aceste spectacole nu mai poate! La viaţă. La cei dragi şi la viitorul lor, prin voi. Asta le-aş spune celor care ne sunt încă sau celor care ne vor fi aleşi şi care, repet, au certitudinea că sunt invincibili atunci când fac în mod conştient, o fărădelege. Spun toate acestea şi cu gândul la cei care acum, luaţi de pe fotoliile confortabile alte unor insituţii sau administraţii, plâng şi strâng între dinţi o faţă de pernă jegoasă, după gratii.

Dacă ceea ce în mod firesc, ar trebui să ştie că urmează, măcar exemplul celor care n-au ţinut cont de avertismente sau de exemplele altora, să conteze şi să-i trezească. Iar pentru cei care genetic au fost lipsiţi de conştiinţă, însă au ajuns sau vor ajunge  în funcţii nemeritate, pe care poate le vor şi trăda la un moment dat, măcar de frică, de teamă, de teroarea gândului că ar putea ajunge acolo, să uite de tot ceea ce înseamnă ban nemuncit sau drept nemeritat. Altfel, să-şi asume consecinţele în timp util şi să se hidrateze temeinic, pentru că lacrimile care le vor inunda ochii nu se vor opri nici măcar în somn, mai devreme sau mai târziu.