Sala “Dialoguri Europene” a Centrului de Cultură şi Artă a Judeţului (CCAJ) Sălaj a găzduit joi, 10 decembrie o nouă întâlnire în cadrul seriei de conferinţe “Glasul Bisericii” în cetate, organizate de Episcopia Sălajului în colaborare cu instituţia de cultură precizată. Auditoriul a avut privilegiul de a avea ca invitat pe academicianul prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop, rectorul Universității Babeș-Bolyai (UBB), care a susţinut conferința cu tema “Reforma religioasă și românii transilvăneni”. Profesorul dr. Ioan – Aurel Pop, membru al Academiei Române, este din anul 2012 rector al UBB, iar din anul 1992 director al Centrului de Studii Transilvane. Rectorul UBB este autor a peste 50 de cărţi, ediţii de izvoare istorice, tratate şi manuale universitare, volume îngrijite şi a peste 300 de studii, articole, recenzii, dări de seamă, cronici, prefeţe etc. în volume separate şi reviste de specialitate şi publicaţii de cultură. La eveniment au luat parte reprezentanţi ai CCAJ Sălaj, Episcopul Sălajului – Petroniu Sălăjeanul, preoţi ortodocşi şi oameni de cultură din judeţ. La finalul evenimentului cei prezeniţi a auvut ocazia de a primi, din partea academicianul Aurel Pop, autografe. Seara culturală a continuat la biserica Sfântul Nicolae din municipiu cu un inedit program de colinde şi doine româneşti susţinute de: grupul de colindători de la Liceul de Artă “Ioan Sima” din Zalău, coordonaţi de profesorii Titus Câmpean şi Rodica Pop Seling; interpretul de muzică populară – Flaviu Pop şi Corala “Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului.