Zvonoteca

# Umblă vorba prin târgul Zălaului că pe la marile magazine, cele cu autoservire la legume şi fructe, se cam şuteşte la cântar. Înainte de a aşeza clementinele sau castraveţii pe cântar, băgaţi bine de seamă dacă pe cântar nu cumva se află vreo muşama sau o listă cu preţurile şi fotografiile produselor, pusă cu grijă sub vreun plăsticoi greu, dar foarte protector. Prin ţară clienţii s-au sesizat deja cu privire la şmecherie şi au făcut filmuleţe demonstrative care dovedesc şuteala, mai precis cât arată cântarul cu, şi cât arată fără ceea ce e pus peste el, în scop de “protecţie”, fireşte. Sigur că fără tara aferentă, setată. Aşadar, atenţie!

# Te doare mintea-n cap când vezi nesimţiţi şi habarnişti la volanul autoturismelor. Şi nu orice autoturisme, ci de ale în slujba cetăţeanului adicătelea autobuze, microbuze, taxiuri. Zilele trecute, şoferul unui vid, făcea reguli de circulaţie după bunul plac. Nu ştim cum se face că, mai nou: oricine poate să fie şofer de taxi. Ei pot să vorbească la telefon în timp ce conduc, pot să nu poarte centruă de singuranţă şi mai pot, unii dintre ei, să se tragă pe fese când tre’ să de a restu’ clientului.

Leave a Comment