Veşti bune pentru pensionari! Începând de anul viitor pensiile se vor indexa cu 5 la sută. Şi asta graţie unei ordonanţe de urgenţă, aprobată în cursul acestei săptămâni de Guvern, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare. „În ordonanţă se prevede cadrul legal prin care se poate face majorarea punctului de pensie cu 5 la sută, prin modificările legii privind sistemul unitar de pensii publice din 263/2010. Creşterea trebuia să fie de 4,31 la sută, conform calculelor, dar în final s-a stabilit la 5 la sută”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului. Ordonanţa arată că, prin derogare de la prevederile Legii privind sistemul unitar de pensii publice, în 2016 valoarea punctului de pensie se majorează cu 5 la sută, la 871,7 lei. Pentru acest an, valoarea punctului de pensie a fost de 830,2 lei, iar anul trecut s-a situat la 790,7 lei. În judeţul Sălaj, de această majorare a punctului de pensie vor beneficia peste 60.000 de pensionari aflaţi în evidenţa Casei Judeţene de Pensii (CJP) Sălaj. Dintre aceştia, mai bine de jumătate au o pensie lunară de până în 800 de lei.
Avem o oferta cu totul speciala si noua pentru cei doritori sa colaboreze cu noi si sa lucreze in timpul liber sau full-time, la alegere. Castigurile sunt imediate, 100 de euro lunar (part-time) sau 285 euro lunar (full-time), chiar din prima luna! Dar solicitam seriozitate maxima! Cand doriti mai multe informatii, contactati unul dintre membrii echipei noastre, la una dintre adresele noastre de email:aurelia.brebeanu@gmail.com