Zvonoteca

# Angajatele unor staţii peco din Zalău sunt atât de visătoare sau chiar incompetente, încât ajungi să te faci de tot rahatul din cauza lor. Îi dai stimabilei o bancnotă de 100 de lei, bagi combustibil de 50, iar domniţa îţi dă la final doar bonul de motorină, susţinând sus şi tare că i-ai dat 50 de lei, nu o sută. Şi dăi la ceartă în benzinărie ca la colţ de stradă, că doar, deh’, 50 de lei nu-s 50 de bani, de ce să te laşi fraierit de o incompetentă. Vânzătoarea susţinea într-una că i-am dat 50 de lei, cu toate că nu părea să fie daltonistă, iar noi i-am explicat frumos că albastrul nu are nicio legătură cu galbenul. Colega ei ne-a rugat să ne liniştim că se va uita pe cameră pentru a afla adevărul, dar, a crezut că ne duce cu zăhărelul, spunând la început că nu prea se vede pe cameră. După ce i-am spus că următorul pas e să sunăm la poliţie, pentru că altă variantă nu aveam, a lăsat-o mai moale. „Parcă, aşa se vede, că e albastră…”, a spus cu o jumătate de gură, după ce s-a holbat de mai multe ori pe monitorul calculatorului. Chiar dacă în 20 de ani nu ni s-a mai întâmplat aşa ceva în nicio benzinărie din ţară, am lăsat-o în plata Domnului pe angajata cumsecade, în speranţa că până data viitoare îşi va face o programare la un oftalmolog sau va urma un tratament cu lecitină.

# Nu ştim cu ce o fi greşit un taximetrist zilele trecute de l-a oprit nenea cu epoleţi taman în mijlocul drumului, în faţa Spitalului Vechi. S-au format cozi interminabile în intersecţie, iar soferii claxonau de zici că urma să vină potopul şi musai, musai să ajungă la destinaţie. Până la urmă, presat probabil de claxoane, tipul cu caşcheta bine aranjată pe frunte i-a dat pace taximetristului şi şi-a văzut de drum. Dacă nu l-aţi amendat, măcar aţi reuşit să enervaţi zeci de şoferi. Să trăiţi… bine!

2 Thoughts to “Zvonoteca”

  1. Anonim

    nenea cu epoleti sta la panda, sare pe tine si te opreste in mijlocul drumului. atata ii duce capul pe caschetarii din zalau

  2. Taxalau de la Zalau

    Mai nea zvono anonimu’ tinu/ninu……..
    Nu am prea vazut casketari cum le ziceti voi,mancale-a-ti cozoroku’,ca sa opreasca pe vreunul care n-a gresit nimic.
    Taximetristii,alaturi de soferii de Tir si astia de la Transurbis,sunt cei mai nesimtiti si mai mari incalcatori de reguli de circulatie.
    Mai alex taxalaii,opresc pe unde nici nu te astepti si sunt gata sa ia asa zisii clienti direct din barza mamelor lor,din pat daca se poate,si la adus ii lasa cam tot p-acolo.
    Intorc pe linie continua,trec pe rosu,parcheaza unde vor mucii ,nu muschii lor….
    Ca,cu voi,nicicum nu-i bine mai zvonoanonimus!
    Daca fac politaii ce fac de ce fac,daca nu fac,ca de ce nu fac…..
    Stiti ce?
    Si voi ca ei si ei ca voi!

Leave a Comment