Volei Club Zalău a debutat cu stângul în returul Diviziei A2 Vest, fiind învinsă sâmbătă cu scorul de 1 – 3 pe teren propriu de CS ProVolei Arad, al cărui antrenor este Marius Mascovits, originar din comuna Crişeni
În ciuda celor două transferuri pe care le-a efectuat în pauza dintre tur şi retur, Volei Club Zalău a debutat cu stângul în partea a doua a campionatului. Formaţia de la poalele Meseşului a cedat cu scorul de 1 – 3 pe teren propriu, în faţa voleibaliştilor de la CS ProVolei Arad, al căror antrenor este Marius Mascovits, originar din comuna Crişeni.
Cu excepţia setului trei, pe care l-au câştigat cu 25 – 15, jocul zălăuanilor a suferit mult la preluare şi pe faza de construcţie, iar oaspeţii s-au impus la final cu acelaşi scor cu care au câştigat şi în meciul tur.
25 – 18 pentru oaspeţi a fost scorul din primul set, după ce arădenii au avut 8 – 5 şi 16 – 11 la cele două întreruperi tehnice.
ProVolei Arad a început bine şi setul doi, iar la a doua întrerupere tehnică a condus cu 16 – 9. Teuşan şi compania au dat semne de revenire, s-au apropiat la 18 – 19, dar nu au reuşit să-şi păstreze forma bună până la final, cedând cu 20 – 25.
Situaţia s-a schimbat în actul trei, pe care Volei Club Zalău l-a câştigat la o diferenţă de zece puncte. Începutul setului patru le-a aparţinut oaspeţilor, care au avut 8 – 4 şi 16 – 10 la cele două întreruperi tehnice. Gazdele au revenit spre final şi au reuşit chiar să restabilească egalitatea la 24, după un blocaj bun reuşit de juniorul Paul Şomoi. Arădenii au câştigat, însă următoarele două puncte, iar meciul s-a încheiat după patru seturi.
„Nu ne-a mers nimic în jocul de astăzi (sâmbătă, n.r.), chiar dacă am avut doi jucători noi în lot. Teuşan este un jucător de valoare, care a evoluat mult la nivelul Diviziei A1, dar am greşit foarte mult la preluare, iar eu am fost singurul ridicător din lot pentru acest meci. Ionuţ Blaj, care este coordonatorul titular, are ruptură de tendon. Am sperat să mulţumim publicul, autorităţile locale şi sponsorii, dar nu am reuşit acest lucru. S-a văzut că a fost dorinţă de victorie din partea tuturor, dar atât s-a putut realiza în acest meci”, a afirmat Gabriel Terheş.
„Mă bucur foarte mult pentru această victorie, mai ales că am venit la Zalău în efectiv redus, cu doar şase jucători, din care patru sunt juniori. Mă bucur că băieţii s-au mobilizat şi sper să joace la fel în continuare. Nu ne permitem financiar să ajungem pe prima scenă, chiar dacă ar fi să terminăm pe primul loc seria. Obiectivul nostru este de a le da posibilitatea să joace cât mai multor juniori, pentru a creşte valoarea lor”, a afirmat, de cealaltă parte, Marius Mascovits.
Volei Club Zalău: Cristian Silaghi, Cristian Zaha, Ovidiu Teuşan, Gabriel Terheş, Paul Şomoi, Mihai Bujor, Ciprian Pop şi Andrei Păun. Antrenor: Ovidiu Teuşan
CS ProVolei Arad: Filip Tocoian, Adrian Both, Katona Tihamer, Alin Flonta, Sergiu Gligor şi Adrian Matica. Antrenor: Marius Mascovits