Craiova – Zalău, eternul derby din voleiul românesc

Cel mai aşteptat duel din prima parte a Diviziei A1 se va desfăşura duminică, începând cu ora 12:30, în Sala Polivalentă din Craiova

Volei Municipal Zalău va susţine duminică probabil cel mai dificil duel din prima parte a campionatului, urmând să întâlnească în deplasare Universitatea Craiova, echipă aflată în fotoliul de lider după desfăşurarea primelor şase etape. Formaţia pregătită de Dănuţ Pascu este singura echipă neînvinsă după şase etape, având un setaveraj de 18 – 8.
Volei Municipal ocupă locul patru înaintea disputei de duminică, având 13 puncte acumulate.
„Va fi un meci disputat, echipa din Craiova se află într-o formă bună, dar putem obţine trei puncte din acest meci. Sper ca jocul nostru să arate bine şi să câştigăm”, a declarat căpitanul Zalăului, Leonardo Dal Bosco.
Meciul dintre Universitatea Craiova şi Volei Municipal Zalău este programat la ora 12:30 şi va fi transmis în direct pe DigiSport.
Tomis Constanţa nu mai este o echipă la fel de valoroasă ca cea din anii anteriori, iar lupta la titlu pare să se dea în acest an între Volei Municipal Zalău, Universitatea Craiova şi Arcada Galaţi.
Programul complet al etapei a VII-a: Tricolorul Ploieşti – Volei Club Caransebeş, Universitatea Craiova – Volei Municipal Zalău, Ştiinţa Explorări Baia Mare – Unirea Dej, CSM Bucureşti – Universitatea Cluj, Dinamo Bucureşti – Tomis Constanţa şi Volei Club Municipal Piatra Neamţ – Arcada Galaţi.

One Thought to “Craiova – Zalău, eternul derby din voleiul românesc”

  1. Razvan

    Cautam colaborarori cu cunostinte minime calculator,pentru publicare anunturi.Solicitam seriozitate,rabdare si perseverenta.Pentru detalii trimiteti textul „info” la adresa de e-mail: razvan.lead_2011@yahoo.com

Leave a Comment