Deşi legea anti-fumat are şanse mari să treacă de votul de astăzi din camera deputaţilor, există şi dubii în privinţa aceasta, astfel încât această lege să treacă de votul plenului fără ar putea fi prezenţi miercuri în Parlament, purtând tricouri inscripţionate cu mesaje-cheie, întrucât se tem că influenţele venite din partea marilor industriaşi din ramura tutunului vor bloca legea antifumat. Reprezentanţii comunităţii Coaliţia România Respiră au declarat: „Noi ne ducem în Parlament, miercuri, pentru că de aproximativ nouă luni, Coaliţia „România Respiră” susţine efortul de adoptare a legii antifumat. Aşa că vom fi acolo, în mod sigur, ca o ultimă etapa a acestui demers legislativ. Industria tutunului a făcut, în mod clar, toate demersurile necesare blocării legii încă de acum câteva luni, însă noi sperăm că vocea societăţii civile va fi mai puternică.
Varianta în care aceştia vor purta tricouri-mesaj este o idee în acest moment. Dacă legea antifumat nu va fi adoptată, vom face demersuri să înțelegem pe de o parte ce a stat în calea adoptării ei finale, iar pe de altă parte, să explorăm alte modalităţi legale de protejare a drepturilor nefumătorilor”. Această iniţiativă civică are ca scop protejarea sănătăţii persoanelor fumătoare şi nefumătoare de efectele dăunătoare ale fumatului, precum şi prevenirea răspândirii fumatului în rândul minorilor şi asigurarea unui nivel adecvat al calităţii vieţii populaţiei din România, cu o atenţie specială acordată tinerilor.
Pe lângă România, doar trei ţări din Europa nu au această lege
Mesajul coaliţiei este extrem de clar: Sănătatea publică, sub toate aspectele ei, nu poate fi un element de negociere comercială, iar deputaţii României au obligaţia să apere dreptul constituţional la sănătate al fiecărui cetăţean. „Adoptarea legii ar marca un moment istoric şi ar permite României să părăsească grupul „ruşinos” al ultimelor trei ţări europene în care o astfel de măsură nu a fost implementată. Deputaţii României au obligaţia de a crea cadrul legislativ care să ducă la reducerea numărului de peste 42.000 de români care mor anual din cauza fumatului şi a celor peste 5.000 care mor anual din cauza fumatului pasiv, adică victimă nevinovate” au mai spus liderii “antifumat” din România. Românii continuă să cheltuiască sume mari din venitul lunar pentru produse din tutun, un fumător ajungând să „rupă” aproape o treime din salariu, în fiecare lună, pentru ţigări. Această tristă realitate nu arată altceva decât faptul că nivelul de sărăcie şi calitatea scăzută a vieţii, se menţin în aceiaşi parametri din moment ce fumătorii muncesc aproape un sfert din timpul alocat serviciului, doar pentru a-şi cumpăra ţigări, în unele cazuri proporţiile fiind mult mai triste.
Alexandru Vegh: „Trebuie să existe respect reciproc”
Senatorul Vegh Alexandru ne-a declarat că este vorba, de fapt, de un proiect combinat. Mai precis, un proiect mai vechi, din 2011, căruia i s-au adăugat amendamente din proiectul elaborat în acest an. „Rezultatul este un proiect menit să protejeze cetăţenii de toate vârstele, indiferent dacă au sau nu obiceiul fumatului. Eu respect deopotrivă şi fumătorii şi nefumătorii însă consider că această lege va fi una în măsură să ocrotească sănătatea şi securitatea oamenilor, iar această lege se impunea de multă vreme. Fumatul are deja în întreaga lume condiţii stricte, clare. Iar nerespectarea lor atrage sancţiuni deloc neglijabile. Un spaţiu închis, mai ales în locurile în care se află un public de toate vârstele, poate discutăm şi de oameni bolnavi, de bătrâni, de copii, nu poate oferi condiţii de siguranţă atâta timp cât în acele spaţii se fumează.
Locurile trebuie clar delimitate, trebuie create condiţii atât pentru cei care au acest obicei dar şi pentru cei care, de multe ori, sunt supuşi unor factori nedoriţi şi care le pot pune în pericol sănătatea. Dacă mai adăugăm şi nenorocirile care s-au abătut asupra noastră în ultima vreme, incendiile devastatoare cauzate de surse imprevizibile de foc, putem considera fără niciun dubiu şi ţigara aprinsă ca o posibilă sursă de incendiu, lucru dovedit în atâtea cazuri. Cred că legea va trece de votul camerei deputaţilor, factorul decizional în acest caz. Şi dincolo de orice lege, trebuie să existe respectul reciproc. Fără el, şansele unui trai în condiţii care să satisfacă pe toată lumea, este greu de menţinut”, a spus senatorul sălăjean.
prosti ! avem si acuma o lege care ar trebui sa fie aplicata si nu este ! Intra la IMBISS si vezi ca nu exista un spatiu clar delimitat intre fumatori si nefumatori. La fel este si la pitaria de la Scala, unde e plin de copii cu parinti, si nu de putine ori si de scolari cu tigara in gura. Dar nimeni nu vede nimic.
am fost in UK, mai exact in Scotia si am ramas „stupefiat” placut 🙂 cand am vazut ca in crasmele lor, acele renumite Pub-uri nu se fuma. Cine vrea sa fumeze iesea afara, loc unde era amejat un spatiu, delimitat clar, in care puteai sa fumezi. Si daca un client ar fi avut tupeul/nesimtirea sa-si aprinda tigara in local, era rapid evacuat, chiar de ceilalti fumatori. Iar daca era prins de autoritati, localul risca sa-si piarda autorizatia de functionare, plus bonus o amenda destul de substantial.