Cine ar fi crezut în urmă cu două săptămâni că Volei Club Municipal Zalău, o echipă ce revine după doi ani în Cupa CEV, va elimina în faza 16-imilor marele Galatasaray din Istanbul? Cine spera că nişte jucători neplătiţi de aproape patru luni vor face faţă, ba mai mult îi vor pune la respect pe voleibaliştii din „Ţara Semilunei”, în frunte cu marele Agamez Urango, plătit cu aproape 300 de mii de euro într-un sezon. Chiar şi în echipa zălăuană erau jucători care nu-şi puneau mari speranţe în calificare, sperau doar să aibă o prestaţie onorabilă şi să lase o impresie bună spectatorilor veniţi în număr mare la sală.
În cele 107 minute cât a durat meciul retur, Volei Municipal Zalăul a arătat că proverbul „buturuga mică sărstoarnă carul mare” poate fi adeverit. Jucătorii s-au mobilizat exemplar după primul set, în care au pierdut la trei puncte diferenţă, iar până la final au jucat aproape perfect. Bătrânul şi experimentatul Stoev a fost cât se poate de calm pe margine, chiar şi în momentele dificile. A ştiut să-şi conducă echipa spre victorie, a ştiut să mute exact la momentul potrivit, iar tănârul Tarţa, pe care l-a trimis în teren în locul lui Matei, a demonstrat că este o mare speranţă a voleiului românesc.
Turcii nu credeau că vor pierde calificarea, mai ales după câştigarea primului set. Nu se aşteptau să fie eliminaţi, mai ales că aveau nevoie de încă un set pentru a rezolva ecuaţia calificării. Sperau ca lipsa de experienţă a echipei zălăuane în această competiţie să-şi spună, la un moment dat, cuvântul. Oaspeţii au început bine „setul de aur”, dar vicecampionii şi-au revenit la timp, iar publicul, care a fost de nota 10, i-a ajutat să obţină o calificare între cele mai bune 16 echipe din Europa înscrise în această competiţie
Poate, ar fi exagerat să spun că echipa din Zalău a scris istorie miercuri seara, cu toate că nu ai şansa în fiecare an să elimini titrata Galatasaray. Însă, un lucru este cert: nişte jucători în foame de bani au reuşit să se motiveze exemplar în faţa unei echipe ce spera să se califice fără probleme în optimile de finală ale Cupei CEV.