Şedinţa de marţi a Consiliului Local (CL) Zalău a avut parte de aceleaşi eterne discuţii contradictorii şi aprinse între consilierii locali şi reprezentanţii Consiliului Judeţean (CJ). Proiectul de hotărâre privind „adoptarea unei decizii cu privire la avizarea documentaţiei de atribuire a Contractului de delegare prin concesionare a gestiunii activităţilor de salubrizare din Judeţul Sălaj- componentă colectare şi transport deşeuri municipal” nu a fost votat, aşa cum era, de altfel, de aşteptat. Pe de o parte, tabăra municipalităţii, de cealaltă parte a baricadei, Consiliul Judeţean şi Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ECODES. Motivul interminabilelor discuţii este acest contract de delegare prin concesionare a gestiunii activităţilor de salubrizare din judeţul Sălaj – componenta colectare şi transport deşeuri municipale, mai pe şleau, cine, pe ce bani şi cum ridică gunoiul în Zalău, pe viitor, după ce groapa de la Crişeni se va închide şi va fi dată în folosinţă cea de la Dobrin. Pe de o parte, unii consilieri locali au spus că Zalăul ar putea ajunge, din cauza acestor disensiuni, în situaţia în care se află municipiile Bistriţa Năsăud sau Cluj Napoca, acesta din urmă ajungând să depoziteze gunoiul prin judeţele vecine. Primarul Radu Căpîlnăşiu a dorit să specifice faptul că Primăria nu se opune acestui contract şi că scopul municipalităţii rezidă din însuşi interesul cetăţenesc, acela de a avea un serviciu de salubrizare serios, care să nu jongleze cu preţurile atunci când doreşte iar această activitate, extrem de importantă, să beneficieze de o documentaţie şi un cadru legislativ cât se poate de clar. De cealaltă parte, reprezentanţii CJ au spus că nu văd nici o neclaritate în documentaţie şi nici utilitatea formării unei comisii noi care să studieze documentaţia din nou, să o modifice, la masa discuţiilor şi negocierilor. Aceştia au avertizat chiar spunând că dacă lucrurile tergiversează şi dacă nu se va aproba documentaţia într-un timp util, există riscul ca peste 30 de milioane de euro – valoarea proiectului, să fie puşi sub semnul întrebării. Deşi o parte din solicitările Primăriei au fost deja operate în documentaţie, există încă multe prevederi şi puncte în documentaţie cu care Primăria nu este de acord. Fapt pentru care, cu doar şapte voturi pentru şi opt abţineri, acest proiect de hotărâre nu a avut sorţi de izbândă, în şedinţa extraordinară de marţi. A fost supusă aşadar la vor componenţa unui grup de lucru care va participa sub forma unui grup de lucru, la discuţii şi negocieri cu Consiliul Judeţean şi Ecodes, reprezentanţii Primăriei spunând că poate în acest fel se va ajunge la un consens şi prin el, la o formă finală a documentaţiei care ulterior să stea la baza acestui contract de o importanţă majoră pentru judeţ şi pentru municipiul Zalău. Din aceast grup fac parte viceprimarii Claudiu Bîrsan şi Fazakas Nicolae, precum şi consilierul Daniela Crişan.
Deponia de la Crişeni urmează să fie închisă la începutul verii anului viitor iar până atunci, pentru ca zălăuanii să nu rişte un dezastru, acela de a rămâne cu gunoaiele în faţa uşilor, un consens asupra documentaţiei şi în cele din urmă un vot cât se poate de unanim se impun mai mult ca oricând.