# Dacă te bate gândul să vizitezi unul din marile magazine de electrice şi electronice din centrul Zalăului, fii foarte atent la ce atingi pentru că la cel mai mic contact cu o forţă străină, alta decât mânuţa angajatului, totul în jurul tău se prăbuşeşte. Aşa a păţit sâmbătă şi un client care, dând uşurel cu spatele pentru a vizualiza un televizor aflat în funcţiune, a atins (nici măcar lovit) un pachet de cutioaie peste care trona şi se clătina un Tv LED pus iresponsabil la vedere de isteţii angajaţi. Nu doar că aşezarea unui televizor pe nişte cutii de carton în mijlocul magazinului e o idee imprudentă şi neinspirată, însă şi atitudinea celor care păzesc pe acolo, lasă mult de dorit. După ce televizorul, inevitabil, a căzut peste cutii, a aterizat gâfâind şi un badigard care l-a somat pe loc pe client să nu se mişte de pe loc, că altfel îi bai. Bineînţeles că băiatul i-a explicat acestuia, înainte de a-şi vedea de treabă, că nu are niciun drept să pretindă aşa ceva şi că bine ar fi dacă înainte de aceste somaţii periculoase, cei responsabili ar ancora produsele astfel încât să nu se mai prăbuşească la primul strănut al clientului.
# Oare cum s-or mai plimba directoraşii şi superiorii de la enstituţiile astea publice, în voie, să-şi rezolve baiurile? Nu de alta, dar mulţi le rezolvă cu moşina de scârbici, alimentată din banii statului, adicătelea cu bani de la cei care plătesc taxe şi empozite. Cică, mai nou, că aşa-i filmu’, s-au pus cote de carburant păntru fiecare autoturism de pe la enstituţiile publice între 250 şi 300 de litri, de moşină. Puţin, mult, or vedea fiecare când or avea de rezolvat baiuri.
E mai simplu sa areti cu degetul pe acel sef/director de institutie care nu foloseste bunurile(masina, telefon, laptop, etc) institutiei=statului in interes propriu.
Pai daca cineva ( cine?!? ) ar verifica unde sunt parcate masinile de institutie noaptea, ar vedea ca jumatate sunt in curti de vile sau in fata blocului, si rar mai vezi o masina de sef/director parcata in curtea institutiei. Cati sefi/directori nu au primit telefonane si laptopuri de 2-3-4.000 de lei care sunt „pasate” ulterior la copii/neveste/soti/nepoti. De cate ori nu vezi masina institutiei ca il ia de acasa pe bulibas si il duce seara iar acasa. Pe el-bulibasul, pe nevasta, pe copii, la servici, la scoala, la cumparaturi si de multe ori si in vacanta. Dar sa fim seriosi, care nu ar profita de aceste beneficii daca ar fi sef/director?