# Ziua diabeticului”, deşi există la nivel internaţional, la noi e… ca la noi. Se plângea o distinsă doamnă ieşind dintr-un supermarket, că un diabetic, sau orice persoană indiferent de vârstă care doreşte să consume un „dulce” cu indice glicemic scăzut sau îndulcit cu înlocuitori naturali ai zahărului, că acest gen de produse există în cantităţi şi mai ales sortimente extrem de puţine. Pe lângă acest neajuns, în România, ţară unicat şi din acest punct de vedere, o ciocolată – evident, dulce – dar fără zahăr, costă de până la cinci ori preţul unui produs similar obişnuit. O napolitană costă cât un pachet de cafea, de îngeţată, prăjituri sau alte produse nici nu poate fi vorba. Diabeticii, şi nu numai ei, mai poftesc şi ei la dulciuri din când în când. Însă importatorii sau producătorii români de astfle de produse, atât de căutate, necesare şi sănătoase, au grijă să jupoaie cumpărătorul şi să crească glicemia, de nervi, celor care privesc astfel de produse, fără măcar să pună limba pe ele. Până una-alta, la mulţi ani tuturor celor care au un mod de viaţă un picdiferit.
# Elevii unei şcoli private din micul Zălau, îndură un frig prin clase, de le sar plombele, deşi onor conducerea, la întins mâna după taxe, e prima. Deci, cum ar veni, eşti elev, dai banul (mă rog, părinţii decartează), dar nu ai nici cele mai elementare condiţii în sălile de curs. Umblă totodată o vorbă că iarna încă nu a venit cu adevărat, iar elevii de acolo deja se gândesc cu inima cât puricele, la ce vor avea de îndurat vreo patru luni de acum înainte. Dacă cineva se simte cu musca pe căciulă, este rugată de cursanţi să facă naibii ceva în acest sens. Asta dacă musca nu a îngheţat până acum şi ea, pe acolo.
