Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului (CCAJ) Sălaj a găzduit joi, 12 noiembrie, conferinţa de presă şi evenimentul de închidere a proiectului “Linii arhitecturale tradiţionale –TradARH”. Proiectul este implementat de CCAJ Sălaj, în perioada 5 octombrie – 15 noiembrie, în parteneriat cu Asociaţia “Sinapica” din Bucureşti şi Ordinul Arhitecţilor din România, filiala Transilvania şi beneficiază de sprijin şi din partea Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă (MJIA) Zalău. Scopul proiectului este îmbunătățirea abordărilor în proiectarea arhitecturală folosind resurse tehnologice și de design tradiționale, iar pentru aceasta se urmărește: sprijinirea lansării profesionale a tinerilor arhitecți și îmbunătățirea abordărilor autorităților publice locale în autorizarea intervențiilor urbanistice.
Proiectul se adresează arhitecților, salariaților din administraţia publică cu atribuții în domeniul urbanismului și persoanelor interesate de dezvoltarea unor proiecte imobiliare. Pe durata proiectului a fost realizată o bibliotecă digitală cu cel puțin 60 de elemente decorative și de amenajare a spațiului, utilizate în arhitectura tradițională. Aceste elemente, specifice arhitecturii vernaculare de pe teritoriul județului Sălaj, vor fi disponibile arhitecților și publicului larg pentru descărcare și utilizare în proiectarea de arhitectură. Cu acest prilej a fost realizată și o expoziție în care au fost prezentate atât proiectele desenate, cât și machete realizate de arhitecții implicați în proiect. La eveniment au luat parte reprezentanţi ai instituţiilor organizatoare: Daniel Săuca – managerul CCAJ Sălaj, arhitectul Faminiu Taloş –membru în echipa de proiect reprezentant al Ordinului Arhitecţilor din România filiala Transilvania, Olimpia Mureşan – reprezentant al MJIA Zalău.