Ofiţeri ai Compartimentului Prevenirea şi Combaterea Faptelor Antisociale din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Sălaj organizat joi, 5 noiembrie, o acţiune de prevenire şi informare cu elevi ai Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Şimleul Silvaniei.
În cadrul întâlnirii au fost prezentate aspecte cu privire la respectarea normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, riscurile la care se expun persoanele în cazul săvârşirii unor fapte contravenţionale sau penale. „Recomandările preventive ale jandarmilor au urmărit conştientizarea efectelor negative ce decurg dintr-un comportament violent, antisocial şi admiterea necesităţii adoptării unei atitudini de toleranţă, înţelegere şi respect faţă de cei din jur”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului. Potrivit acestora, o acţiune similară s-a desfăşurat şi în 29 octombrie, în cadrul Şcolii Gimnaziale nr. 1 Hereclean. „Activităţi de prevenire şi informare se vor desfăşura pe tot parcursul anului şcolar şi în alte zone din judeţ, în baza cooperării şi a parteneriatelor încheiate între Jandarmeria Sălaj şi instituţiile de învăţământ”, au mai spus reprezentanţii IJJ Sălaj.