La competiţia din Turcia au mai urcat pe podium sălăjenii Larisa Borbe, Ştefania Costea, Paula Radu şi Marius Adrian Ilinca
Aproximativ 1200 de sportivi din 19 ţări au fost prezenţi la ediţia din acest an a Campionatului European de Karate Shotokan desfăşurat la finalul săptămânii trecute, în Turcia. Delegaţia României a fost alcătuită din 100 de sportivi, antrenori şi arbitri, iar printre aceştia s-au aflat şi zece sălăjeni de la cluburile CS Dani-San Zalău, CS Omega Şimleu Silvaniei şi Clubul Copiilor din Şimleu Silvaniei.
Cel mai bun rezultat l-a obţinut zălăuanul Dan Chiş, instructorul CS Dani-San Zalău, care a avut o evoluţie deosebită în proba de kata individual. După ce a cucerit în repetate rânduri medaliile de argint şi bronz la ediţiile anterioare ale Campionatului European, karateka zălăuan a devenit în acest an, în premieră, campion european.
„După multe ore petrecute în sala de antrenamente a venit şi rezultatul mult aşteptat. Sunt foarte mulţumit de acest rezultat, mai ales că a fost o competiţie foarte puternică, cu mulţi sportivi. Au fost probe la care au concurat nu mai puţin de 32 de sportivi”, ne-a declarat Dan Chiş.
Clubul zălăuan a mai fost reprezentat de Larisa Borbe şi Ştefania Costea, ambele obţinând medalia de bronz în proba de shobu ippon.
„Mă bucur foarte mult şi pentru rezultatul fetelor şi vreau să le felicit pe această cale. Acest Campionat European a fost un adevărat test de foc pentru toţi sportivii”, a mai precizat instructorul CS Dani-San Zalău.
Şi delegaţia şimleaună, condusă de Gheorghe Pop, a reuşit să obţină rezultate foarte bune. Paula Radu a fost medaliată cu argint în proba de kumite echipe, iar la kumite individual a câştigat medalia de bronz. Pe treapta a treia a podiumului european a urcat şi şimleuanul Marius Adrian Ilinca, acesta fiind medaliat cu bronz la kumite individual.
„Rezultatele obţinute de sportivii sălăjeni sunt foarte bune şi vreau să-i felicit pe toţi pentru aceste performanţe”, a declarat Gheorghe Pop.
Cei doi antrenori sălăjeni au dorit să mulţumească autorităţilor locale din Zalău şi Şimleu Silvaniei pentru sprijinul acordat.
Pentru sportivii celor două cluburi urmează Cupa Toamnei de la Baia Mare, programată la finalul săptămânii viitoare şi Cupa României de la Târgu-Secuiesc, din perioada 13 – 15 noiembrie.