Violoniştii de etnie romă din judeţul Sălaj se vor întrece într-un festival. Este vorba despre un festival-concurs organizat în memoria celor mai buni violonişti romi ai judeţului: Sidor Lăcătuş, Kallo Albert, Kallo Adalbert – Fănică, Hendric Iorga, Alexandru Elec Lăcătuş, Kallo Victor, Todor Fărcaş, Silaghi Pityu, Zagor Aladar şi Fărcaș Roman. Evenimentul aflat în organizarea Asociaţiei Partida Romilor – “Pro Europa”, a Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului (CCAJ) Sălaj şi Fundaţia “Wassdas” va avea loc vineri, 6 noiembrie, de la ora 11,30 în sala “Dialoguri Europene” a instituţiei de cultură precizate.