Caravana „Eu sunt 12” a ajuns joi şi la Zalău, iar printre cei care l-au întâlnit pe Gabi Balint pe platoul de marmură din faţa Prefecturii s-a numărat şi Mario Ciurbe, un junior foarte talentat ce evoluează la Viitorul Zalău
„Faceţi-mi, vă rog, o fotografie cu noul fotbalist al echipei naţionale”, au fost cuvintele fostului atacant al echipei naţionale de fotbal a României după ce a urmărit câteva jonglerii făcute cu mingea de Mario Ciurbe, un junior de 11 ani de la Viitorul Zalău. Gabi Balint s-a arătat foarte încântat de modul în care tânărul fotbalist zălăuan reuşea să „vrăjească” mingea de fotbal, spunându-i la final puştiului că poate deveni un mare jucător de fotbal.
„Am mers după copil la şcoala (Şcoala Gimnazială „Simion Bărnuţiu”, n.r.), iar în drum spre casă, l-am văzut pe Balint pe platoul din faţa Prefecturii. L-am dus şi pe Mario pentru a se întâlni cu el, iar Balint a rămas impresionat de modul în care copilul ştie să jongleze cu mingea. Mario a fost foarte emoţionat, iar după ce a ajuns acasă s-a jucat ore întregi numai cu mingea primită de la Balint”, ne-a povestit tatăl copilului.
Mario Ciurbe a început junioratul la FC Zalău, dar de trei ani este legitimat la Viitorul Zalău, fiind antrenat de Bogdan Bărnuţiu.
„Este un copil foarte talentat şi mă bucur că a avut şansa să-l vadă şi o fostă glorie a fotbalului românesc. Mario este un jucător cu reale calităţi şi poate deveni un fotbalist consacrat, chiar dacă drumul e lung până să ajungă la un nivel înalt”, a declarat antrenorul de la Viitorul Zalău.
Prin Caravana „Eu sunt 12” Gabi Balint căută al 12-lea jucător al echipei naţionale de fotbal a României, calificată în această toamnă la Campionatul European de fotbal, programat anul viitor, în Franţa.